Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Călărași au fost sesizați prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112 cu privire la faptul că o persoană a fost agresată.

 

În fapt, la data de 28 iunie 2020, în jurul orei 20:20, un bărbat în vârstă de 41 de ani, în timp ce se afla pe strada Mușețelului, din municipiul Călărași, pe fondul unui conflict spontan, a fost lovit în zona capului și a corpului de mai multe persoane necunoscute.

Cercetările desfășurate cu operativitate de polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale au condus la identificarea a patru persoane, cu vârste cuprinse între 19 și 30 de ani.

Tinerii au fost reținuți de polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași pentru loviri sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Cei în cauză au fost depuși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Călărași, urmând a fi sesizat parchetul în vederea luării unor măsuri preventive.

Lovirea sau alte violențe, amenințarea, violența în familie,  tulburarea ordinii și liniștii publice, încăierarea, vătămarea corporală sunt infracțiuni care pot fi pedepsite cu închisoarea.