Joi, 31 octombrie, la ora 14.00, va avea loc deschiderea oficială a Bibliotecii Județene „Alexandru Odobescu” din Călărași. Timp de trei luni, serviciile cu publicul au fost suspendate, pentru a muta cărțile.

Recepția lucrărilor la clădirea Bibliotecii Județene Călărași a avut loc în data de 8 august 2019. Construcția acestei clădiri a început în anul 2013 și a fost finalizată în luna iulie 2019. Valoarea acestei investiții a fost de 12 milioane de lei.

Noul sediu al Bibliotecii Județene „Alexandru Odobescu” din Călărași este realizat și dotat după standarde europene, are săli multifuncționale, o sală dotată cu calculatoare și acces la internet, depozite de carte, spații moderne în care vor putea fi organizate diverse activități pentru cei mici, dar și pentru adulții, iubitori de cărți. Fondul de carte al Bibliotecii Județene este de peste 350.000 de volume.