foto: news.ro

În dimineața zilei de 29 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București – Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Călărași, împreună cu D.I.I.C.O.T. – B.T. Călărași, au organizat un flagrant delict, urmat de efectuarea a nouă percheziții domiciliare, pe raza județului Călărași (localitatea Dorobanțu) și a municipiului Constanța. A fost vizată activitatea infracțională a cinci persoane, bănuite de trafic de droguri de risc. Din investigații a reieșit că acestea ar fi cultivat, pe teritoriul Spaniei, cannabis, pe care ulterior l-ar fi transportat în România, prin intermediul unei firme de curierat și l-ar fi comercializat la persoane din județul Călărași. La flagrant au fost descoperite 200 de grame de rezină de cannabis, iar de la percheziții au mai fost ridicate aproximativ 6 kilograme de cannabis, 47.200 de euro și 32.000 de lei, un cântar folosit la cântărirea drogurilor, opt telefoane mobile și două arme cu aer comprimat și muniție. În cauză, au fost puse în aplicare şase mandate de aducere. Pe numele a patru persoane a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore. Acțiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română, iar în activități au fost angrenați și jandarmi.