Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației (MLPDA) vine în sprijinul persoanelor fizice și juridice, precum și al instituțiilor publice, care, începând din data de 17 iulie 2020 pot depune, în format electronic, documente, petiții sau solicitări de informații, accesând registratura electronică a MLPDA: https://cauta.mdrap.ro/.

„Încă de la începutul mandatului de ministru, am spus că transparentizarea, digitalizarea, debirocratizarea şi descentralizarea administraţiei publice sunt câteva dintre priorităţile mele. La trei săptămâni de la venirea în minister, am implementat registratura electronică, prin care cetățenii pot urmări atât traseul solicitărilor pe care le-au făcut, cât şi stadiul în care se află acestea, astfel încât să nu mai fie nevoiți să vină până la București sau să dea telefoane la minister ca să afle în ce fază sunt proiectele depuse! Astăzi (n.r. – vineri, 17 iulie), mai facem un pas important pentru oameni și le oferim acest serviciu, prin care își pot depune singuri documentele, direct în registratura electronică, și primesc automat un număr de înregistrare, ceea ce le dă posibilitatea de a urmări traseul respectivului document. Pentru că buna guvernare se face transparent!”, a precizat Ion Ştefan, ministrul lucrărilor publice, dezvoltării şi administraţiei.

În data de 28 noiembrie 2019, Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației a implementat registratura electronică, prin care poate fi urmărit traseul solicitărilor sau proiectelor depuse la minister, astfel încât fiecare beneficiar care a depus o solicitare în cadrul ministerului să poată verifica stadiul documentului depus.