În 1842, la o dată nespecificată, în luna decembrie, se năştea Ion, fiul lui Gheorghe şi al Siţei Poenaru. Primele documente despre micul Ion Poenaru, sunt documentele şcolare. Acestea îl atestă şcolar la Sfântul Sava în Bucureşti, unde a absolvit atât gimnaziul, cât şi liceul cu media „pre’ bine” (a se citi „prea bine”).

Va urma Facultatea de Drept la Universitatea din Bucureşti, după absolvire ocupând pe rând funcţiile de dascăl, copist la Ministerul de Justiţie, procuror pe lângă tribunalul Ilfov, judecător la secţia de notariat, Preşedinte de Tribuna şi avocat.

Averea, care îl va propulsa în viaţa politică, a început să şi-o constituie din 1874, atunci când Ion Poenaru-Bordea cumpără moşia Stoeneşti-Arioneşti de la Elena Păltineanu.

În 1906, Ion Poenaru-Bordea devine unul dintre cei mai bogaţi moşieri din Ialomiţa, cu circa 1.600 de hectare de teren arabil, 200 de hectare de islaz, 50 de hectare de heleşteu şi 70 de hectare de pădure. În 1911 devine proprietar şi la Perieţi (lângă moşia Stoeneşti-Arioneşti), Griviţa, Poiana şi Dragoş Vodă.

La doi ani după ce cumpără moşia Stoeneşti-Arioneşti, Ion Poenaru-Bordea este ales pentru prima dată deputat în Colegiul I Ialomiţa, pe listele Partidului Naţional Liberal (PNL). Ne aflăm – să nu uităm – la începuturile modernităţii în România (denumirea oficială de la 1 iulie 1866), iar aceasta trebuie văzută în corelaţie cu doctrina liberală de după convenţia de la Mazar-Paşa (1875).

Ca deputat în Parlamentul României, Poenaru-Bordea va desfăşura o bogată activitate legislativă, întinsă pe aproximativ 40 de ani.

Mai mult, se numără printre parlamentarii care au dat în judecată fostul guvern conservator (1871 – 1876) pentru proasta administrare a finanţelor ţării, semnează moţiunea prin care se declară război Turciei în 1877, se numără printre cei paisprezece semnatari ai declaraţiei votată de Cameră la 26 ianuarie 1878 pentru menţinerea integrităţii teritoriale a ţării, votează pentru proclamarea regalităţii în 1881, este iniţiatorul legii prin care se împiedică închirierea şi înstrăinarea pământurilor rurale prin acte deghizate etc. În februarie 1895, Ion Poenaru-Bordea împreună cu alţi parlamentari liberali demisionează din Parlament ca formă de protest faţă de legea minelor.

În acelaşi an este ales din nou în Parlament, odată cu victoria liberală la alegeri.

Graţie activitaţii în slujba ţării, Ion Poenaru-Bordea este decorat de regele Carol I, în 1882, cu ordinul „Coroana României”, gradul de Ofiţer. În 1906 primeşte titlul de membru de onoare al „Societăţii Clerului Roman”.

La 25 septembrie 1918, Ion Poenaru-Bordea se stinge din viaţă în casa sa din Bucureşti. Dispărea de pe scena politică şi din viaţa ţării cel mai de seamă membru al familiei Poenaru-Bordea.