Muzeul Dunării de Jos Călăraşi a transmis următorul mesaj: „Dintr-o întâmplare, pe care o regretăm, am confundat comuna Ciocăneşti, judeţul Dâmboviţa (fost Ilfov) cu Ciocăneşti, judeţul Călăraşi (fost Ialomiţa). Astfel, Alexandru Cantacuzino născut în Ciocăneşti – Dâmboviţa a ajuns să fie mutat în Ciocăneşti – Călăraşi. Ne cerem scuze tuturor, inclusiv presei care a preluat informaţia publicată de noi”. Astfel, personalitatea lunii iunie este poetul şi prozatorul Dimitrie Batova. Acesta s-a născut în data de 8 iunie 1909, la Cuzgun, azi Ion Corvin, judeţul Constanta, şi a murit la data de 27 noiembrie 1942, la Călărași.

Dimitrie Batova, pseudonimul literar al lui Dimitrie Popescu,

a urmat clasele primare și liceul în comuna natală și la Silistra, unde se va stabili cu familia în 1919. Își ia Bacalaureatul în 1928, cu multe laude, dar, înscris la Facultatea de Litere, e nevoit să abandoneze studiile din cauza situației materiale precare.

Cum îi plăcea să citească, se angajează ca bibliotecar la liceul din Silistra (1926 – 1932), aici îndeplinind și funcţia de pedagog. Președinte al organizației locale a Partidului Social Democrat, evoluează spre mișcarea de extremă dreapta, alături de Mihail Stelescu, fapt pentru care scurt timp este și închis.

Concentrat la Călărași din 1938, ca sublocotenent în rezervă, va fi trimis pe frontul din Crimeea, în linia întâi. Acolo se îmbolnăvește, având de suportat câteva internări.

Încă elev, în 1927, împreună cu alți colegi, Batova scoate la șapirograf o foiță literară, „Revista noastră”. Peste câțiva ani, va fi redactor la „Cuvântul muncitoresc” (1932).

Conduce „Ecoul Silistrei” (1932 – 1933), împreună cu Paul Florențiu redactează „Lira dobrogeană” (1933), iar cu D. Găvan, „Talpa Orli” (1933). A mai colaborat la „Dunărea”, „Lurnina”, „Rod nou” (uneori, sub pseudonimul Kamadeva), „Sofia”, „Nenufar”, „Cuget dobrogean”, „Festival”, „Naționalul nou”, unde a fost și secretar de redacție, „Năzuința”, „Flamura” etc.

Cu înfățișarea lui de star de cinema și cu argumentul unei înzestrări susținute de lecturi serioase, Batova devine, de prin 1934, un fel de idol al tinerilor poeți grupați în jurul revistelor „Festival” și „Rod nou”.

Deși foarte tânăr, e înconjurat de admiratori și emuli, încât unii încep chiar să vorbească de o „școală batoviană”. Ambiția vădită a lui Batova era aceea de a stăpâni un limbaj filosofic. Se vede asta în romanele „Jeronim” (crâmpeie sunt inserate în „Dunărea”, 1931, și în „Ecoul Silistrei”, 1932) și „Anteu”.
În alte proze, personajele, muncite de gânduri, sunt prada unei crize sufletești sau de conștiință, ce duce fie la triste capitulări, fie la răzvrătirea care e datul unui suflet apostat.

Și în versurile cu accente sociale, și în lirica erotică, prezente în volumul „Aliquid” (1933), Batova eminescianizează. Serenada, romanța, nu formează registrul liric cel mai potrivit pentru acest spirit zbuciumat, captiv al unor stări de anxietate. Dincolo de asemenea înrâuriri și contiguități, Batova este, nu încape îndoială, un poet autentic. Lirica lui exprimă armoniile și dizarmoniile unui „cântec bizar”.