Muzeul Dunării de Jos, instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Călărași, prezintă publicului, în cadrul proiectului „Mari Personalităţi Călărăşene”, „Personalitatea lunii iunie – Alexandru Cantacuzino”.

 

Prinţul Alexandru Cantacuzino a fost un avocat şi politician român, membru de frunte al Mişcării Legionare şi colaborator cu Corneliu Zelea Codreanu.

Născut în data de 24 iunie 1901, în comuna Ciocăneşti, judeţul Călăraşi (fost Ilfov), în conacul Ghica – Cantacuzino, prinţul Alexandru Cantacuzino este descendentul unei familii domnitoare româneşti, care a dat României numeroşi domnitori şi cărturari.

A studiat la Paris şi la Haga (Academia de Drept Internaţional), obţinând licenţa şi doctoratul în drept la Bucureşti. A optat pentru cariera diplomatică, debutând ca şef de cabinet la Ministerul Afacerilor Externe al României (1926 – 1927), apoi secretar de legaţie şi însărcinat cu afaceri al României la Haga şi Varşovia. Atras de dreapta naţionalistă, a colaborat cu revistele Axa, Convorbiri literare, Cuvântul studenţesc, Vestitorii şi Libertatea.

Cantacuzino a aderat la Mişcarea Legionară şi a devenit unul din cei mai apropiați colaboratori ai „Căpitanului”, care i-a acordat gradul cel mai inalt în ierarhia legionară, de „Comandant al Bunei Vestiri”.

in 1936, a plecat cu echipa legionară condusă de generalul Gheorghe Cantacuzino-Grănicerul să lupte în Spania de partea forţelor fasciste franchiste şi contra comuniştilor, fiind decorat de generalul Franco cu „Crucea Roşie”.

in urma deciziei lui Codreanu, Cantacuzino a candidat la alegerile din 20 – 22 decembrie 1937, din partea partidului Totul pentru Tară în Jud. Arad, reuşind cu unul dintre cele mai bune scoruri electorale obţinute de legionari, 32,73% şi a devenit deputat de Argeş.

După condamnarea lui Codreanu la zece ani de muncă silnică a urmat procesul celorlalte căpetenii legionare arestate în noaptea de 16/17 aprilie. Iniţial, li s-a promis eliberarea, în schimbul unor declaraţii de supunere faţă de rege şi de politica acestuia. Absolut toţi au refuzat, convinşi fiind că evoluţia ulterioară a situaţiei internaţionale le va ameliora starea. Procesul a început în 25 iulie 1938 la Tribunalul Militar al Corpului II Arrnată, sentința fiind pronunţată in 1 august 1938. Alexandru Cantacuzino şi Vasile Cristescu, deoarece evadaseră de sub escortă, au fost condamnaţi la câte nouă ani de inchisoare, faţă de restul arestaţilor, care au primit câte şapte ani.

În data de 28 octombrie 1938 Cantacuzino a fost arestat pe când se plimba prin Bucureşti, deghizat în ofiţer, şi întemniţat la închisoarea din Râmnicu Sărat.

După ce a refuzat să semneze o „declaraţie de supunere”, Cantacuzino a fost împuşcat în noaptea de 21 spre 22 septembrie 1939 în timp ce era încarcerat la Râmnicu Sărat, fiind înmormântat în Cimitirul Legionar din Predeal.

După venirea la putere a lui Ion Antonescu şi Horia Sima la 14 septembrie 1940 procesul din 1938 a fost revizuit prin Decizia Nr. 4 din 21 noiembrie 1940 a Comisiei pentru revizuirea proceselor politice, în urma căreia 19 fruntaşi legionari, printre care şi Alexandru Cantacuzino (nr. 2 pe listă), au fost achitaţi de condamnările pronunţate, sentinţa fiind definitivă.