Arheologul Alexandru Păunescu este personalitatea lunii martie la Muzeul Dunării de Jos. Acesta s-a născut la data de 3 martie 1931 în comuna Nana, județul Călărași, unde a urmat cursurile învățământului primar. În anul 1950 este absolvent al prestigiosului Liceu „Mihai Viteazul” din București care, chiar și sub regimul comunist, a păstrat importanța și valoarea din perioada interbelică a învățământului românesc.

Între anii 1950 şi 1954 este student al Facultăţii de Istorie de la Universitatea Bucureşti, iar între 1955-1960, încadrat la Institutul de Arheologie din București, urmează treptele evolutive ale calității de cercetător impuse de sistemul administrativ al instituției: laborant, preparator, cercetător ajutător și cercetător stagiar.

În 1960 devine cercetător, în 1963, cercetător ştiinţific, în 1968, cercetător principal, în 1970, cercetător principal III, în 1991, cercetător principal II şi în 1993, cercetător principal I, cea mai înaltă treaptă de cercetare în sistemul academic din România.

Pregătirea de specialitate, prin doctorat, şi-a început-o în 1966, iar în 1970 a susţinut examenul final, cu teza „Evoluţia uneltelor şi armelor de piatră cioplită descoperite pe teritoriul României”, veritabilă sinteză în domeniu.

Încă de la începuturile activităţii sale la Institutul de Arheologie, Alexandru Păunescu şi-a dovedit marea putere de muncă şi extraordinara capacitate organizatorică, în cadrul Expoziţiei Permanente a Muzeului Naţional de Antichităţi, una dintre primele instituţii de cercetare arheologică modernă din România, de la începutul secolului al XX-lea.

Preocuparea sa permanentă a fost de a evidenţia valorificarea cercetărilor arheologice efectuate de precursori, de colegii de generaţie sau de el insuşi, astfel că, în 1973, când s-a propus realizarea marelui Repertoriu Arheologic al României, Al. Păunescu a fost printre primii care s-au integrat în totalitate în laborioasa muncă de investigare, în arhive, biblioteci, muzee şi pe teren, prin cercetări arheologice.

Pasiunea pentru cunoaşterea trecutului îndepărtat al spaţiului carpato-dunărean, interesul, demonstrat, pentru valorificarea cercetărilor arheologice de până la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, deosebita sa pregătire profesională în domeniu, au determinat conducerea institutului de Arheologie din Bucureşti să-l numească pe Alexandru Păunescu, în 1974, şeful Secţiei documentare a Institutului.

Alexandru Păunescu a fost membru în Consiliul Ştiinţific al Institutului de Arheologie din Bucureşti, şi în Comitetul de Redacţie al publicaţiei Studii şi Cercetări de istorie veche (şi Arheologie) a aceluiaşi Institut. Alexandru Păunescu a fost un fin tipolog al utilajului litic din domeniul paleoliticului. A înlocuit cunoştinţele directe prin parcurgerea şi insuşirea bogatei literaturi de specialitate.

A utilizat, de cele mai multe ori prin eforturi proprii, cercetările interdisciplinare, îndeosebi din domeniul cronologiei absolute. În felul acesta, studiile sale, referitoare la încadrarea locuirilor paleolitice şi epipaleolitice-mezolitice de pe teritoriul României în contextul celor din spaţiul sud-est şi est-central european, au constituit premisele ştergerii calificativului de „pată aibă” a teritoriului României de pe harta paleoliticului european.