Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, în data de 16 octombrie 2020, începând cu ora 00:01, a autorizat la plată în cadrul Campaniei de plăți în avans pentru anul 2020 un număr de 30.005 fermieri, cu o sumă totală de 135.403.738,82 de euro, din care: 109.511.851,78 de euro din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA); 21.553.665,47 de euro din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR); 4.338.221,57 de euro cofinanțare de la Bugetul Național.

Nivelul plăților în avans este de până la 70% în cazul plăților directe, iar plățile se fac în lei, utilizând cel mai recent curs de schimb stabilit de Banca Centrală Europeană la data de 30 septembrie 2020 și publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, respectiv 4,8725 de lei pentru un euro.

În cazul sprijinului acordat în cadrul dezvoltării rurale nivelul avansului este de până la 85%, la cursul de schimb stabilit de Banca Centrală Europeană la data de 31 decembrie 2019, respectiv 4,7830 de lei pentru un euro.

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură asigură pe această cale fermierii că depune toate eforturile pentru a acorda la timp subvențiile, tot personalul fiind mobilizat atât la nivelul centrelor județene, cât și la nivelul aparatului central.