Asociația „Pădurea Copiilor” va organiza „Marea Plantare” în comuna Dragoș Vodă, județul Călărași. Evenimentul, care va reuni peste 500 de voluntari, va avea loc sâmbătă, 30 martie, şi își propune înființarea unei perdele forestiere de protecție pe lângă A2.

 

„Marea Plantare” dorește să coalizeze sute de oameni pentru natură și comunitate, fiind al doilea an consecutiv când se organizează un astfel de eveniment de la începerea împăduririlor în 2008. În 2019 Asociația „Pădurea Copiilor” îşi propune să adune peste 500 de voluntari pentru a planta zece mii de puieți în comuna Dragoș Vodă.

Asociația „Pădurea Copiilor” va împăduri lângă Autostrada Soarelui pentru că: terenul din Dragoș Vodă este unul neproductiv, iar prin împădurire va putea proteja terenurile agricole din vecinătate, ajutându oamenii și natura; perdelele forestiere prezente pe marginea drumurilor vor reduce viteza vântului cu 50 – 60%, vor împiedica răspândirea fumului și vor proteja împotriva zgomotului produs de mașini; arborii vor contribui la reducerea cantității de căldură reținută la nivelul pământului, pădurea reflectând de două ori mai multă radiație solară decât o arătură proaspătă, astfel încât pe parcursul zilei, diferențele între zi – noapte se vor reduce cu 3 – 4 grade Celsius; voluntarii vor vedea cu proprii ochi cum va arăta pădurea de 8 hectare, înființată în 2010 de Asociaţia „Pădurea Copiilor” pe latura sudică a autostrăzii, „Marea Plantare” continuând inițiativa de împădurire pe latura nordică a căii de comunicație.

„‘Marea Plantare’ este o inițiativă a Asociaţiei ‘Pădurea Copiilor’ ce reflectă grija pentru natură și preocuparea față de schimbările climatice. Implicarea în comunitate, lucrul în echipă și dorința de schimbare sunt valorile principale ale voluntarilor noștri, dornici să pună umărul și cazmaua la o nouă pădure și generează rezultate la nivel personal chiar și pe termen scurt. Pe de altă parte, pădurea are nevoie de decenii sa crească și să-și îndeplinească rolul micro-climatic, însă nevoia de împădurire este atât de mare, încât nu mai avem timp sa lăsăm statul să rezolve problema”, a spus dr. Teodora-Alexandra Pălărie, preşedintele Asociației „Pădurea Copiilor”.