Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu – Sectorul Poliţiei de Frontieră Olteniţa au depistat doi cetăţeni români care pescuiau pe canalul Scoiceni, în zona localităţii Chiselet, judeţul Călăraşi,  folosind plase interzise de lege.

 

La data de 6 noiembrie 2020, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Olteniţa au depistat, pe canalul Scoiceni, doi bărbaţi cu vârsta de 22, respectiv 29 de ani, domiciliaţi pe raza Judeţului Călăraşi, care desfăşurau activităţi specifice de pescuit comercial, dintr-o barcă pneumatică, folosind mai multe plase.

În urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că bărbaţii nu deţineau autorizaţie pentru pescuit comercial şi foloseau cinci plase de pescuit de tip monofilament, trifilare şi din aţă, în lungime totală de aproximativ 310 metri, interzise de lege.

Barca pneumatică, în valoare de aproximativ 2.000 de lei, precum şi  plasele, în valoare de aproximativ 1.385 de lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar persoanei în cauză i-au fost întocmite actele de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „pescuit comercial fără licență sau autorizație de pescuit”,  „comercializarea, deținerea sau folosirea la pescuit de către persoanele neautorizate a năvoadelor, voloacelor, prostovoalelor, varselor, vintirelor, precum si a altor tipuri de unelte de pescuit comercial” şi „producerea, importul, deţinerea, comercializarea sau utilizarea uneltelor de plasă de tip monofilament”, fapte prevăzute de articolul 64, literele a, i şi k din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 23/2008, modificată de Legea nr. 187/2012.