În data de 4 martie 2020, la Secţia de pompieri Lehliu Gară, subofiţerul administrativ, plutonier adjutant şef Bodeanu Florin, a ieșit la pensie în aplauzele colegilor.

După ce mulți ani la rând a servit Patria cu devotament, curaj și credință sub semnul de foc al armei pompierilor, purtând cu mândrie zi de zi uniforma militară, plutonier adjutant şef Bodeanu Florin a ieșit la pensie.

Într-o atmosferă plină de emoție, pe platoul din faţa Secţiei Lehliu Gară, pompierii s-au despărțit miercuri de unul dintre colegii lor de arme, care după o lungă activitate depusă în slujba țării, aproximativ 25 de ani, se retrage pentru a se bucura de o binemeritată odihnă și de o pensie liniștită alături de cei dragi.

Inspectorul şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Barbu Știrbei” al județului Călărași, locotenent-colonel Păduraru Adrian Iulian, l-a felicitat pe subofiţerul administrativ, plutonier adjutant şef Bodeanu Florin, căruia i-a mulțumit pentru întreaga activitate pe care a desfășurat-o în cadrul unității, i-a urat să se bucure de multă sănătate și de viață lungă.

Camarazii din cadrul ISU Călărași îi doresc colegului lor, „Bode”, să aibă parte de multă sănătate, liniște în familie și pensie lungă.