Inspectoratul de Poliţie Judeţean Călăraşi invită călărăşenii să participe vineri, 25 martie a.c., în intervalul orar 10:00 – 12:00, la manifestările prilejuite de sărbătorirea Zilei Poliţiei Române şi împlinirea a 183 de ani de la atestarea documentară a Poliţiei din Călăraşi, ce vor avea loc în Parcul Dumbrava din municipiul Călăraşi. Sărbătoarea este un bun prilej ca poliţiştii să fie alături de cetăţenii care doresc să se familiarizeze cu specificul instituţiei, cu tehnica şi dotările folosite la executarea misiunilor încredinţate pentru siguranţa publică. Vor fi amenajate standuri expoziţionale cu tehnică folosită în activitatea de poliţie: laboratorul criminalistic mobil, folosit pentru realizarea cercetării la locul comiterii infracţiunilor, autospecialele, tehnică, uniforme din dotarea poliţiştilor de la rutieră, ordine publică şi de la acţiuni speciale. De asemenea, va fi organizat un punct de informare cu privire la oferta educaţională a şcolilor de poliţie, la campaniile preventive aflate în derulare şi va avea loc o demonstraţie de patrulare, de prindere şi imobilizare a infractorilor cu ajutorul unui câine poliţist.

Prin art. 50 din Legea nr. 218 din 23 aprilie 2002, data de 25 martie a fost desemnată Ziua Poliţiei Române. Alegerea acestei date este legată de simbolul creştin al Bunei Vestiri aflat pe primul steag al Marii Agii, simbol ce a fost preluat şi pe actualul drapel al Poliţiei Române.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Călăraşi este parte integrantă a Poliţiei Române şi se subordonează Inspectoratului General al Poliţiei Române.