La data de 14 iulie 2020, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași au acționat pe raza județului, pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii și siguranței publice.

 

Pe parcursul zilei de marţi, polițiștii au intervenit la 57 de evenimente, dintre care 53 au fost sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112.

De asemenea, polițiștii au constatat opt infracțiuni, două persoane au fost surprinse în flagrant, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse patru de măsuri preventive.

Pentru abaterile de la normele contravenționale, polițiștii au aplicat 229 de sancțiuni, au reținut 11 permise de conducere și au retras şapte certificate de înmatriculare.

Oamenii legii reamintesc tuturor cetățenilor că polițiștii acționează permanent pentru prevenirea și combaterea oricăror evenimente care pot afecta siguranța comunității și, totodată, sunt pregătiți să intervină atunci când situația o impune.

Activitățile au fost desfășurate împreună cu celelalte instituții cu atribuții în asigurarea ordinii și liniștii publice.