Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Călărași – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice și Serviciul Rutier, cu sprijinul polițiștilor de frontieră au desfășurat, în data de 2 august 2017, un filtru rutier mobil pe Drumul Naţional 31, pe ruta Oltenița – Ulmeni. Acțiunile au vizat prevenirea şi combaterea activităţilor comerciale ilicite cu mărfuri provenite din import sau achiziţii intracomunitare şi protejarea sănătăţii populaţiei împotriva comerţului cu produse alimentare neconforme.
Pe timpul activităților derulate, polițiștii au verificat 15 autovehicule și opt societăți comerciale și au aplicat 12 sancțiuni contravenționale, cu o valoare a amenzilor de 41.940 de lei.
Un bărbat în vârstă de 32 de ani, din municipiul București, a fost depistat în timp ce transporta legume cu o autoutilitară, pe raza comunei Ulmeni, fără a deține documente de proveniență a mărfii. Acesta a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 5.000 de lei și i-a fost confiscată contravaloarea bunurilor transportate ilegal. În timpul unui control efectuat la două societăți comerciale de polițiști și inspectori ai Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) din Călărași, au fost identificate câte trei persoane la fiecare unitate economică, acestea nefiind angajate cu forme legale. În cauză urmează să fie luate măsuri din competență de inspectorii ITM Călărași.