Polițiștii din Călărași și procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Biroul Teritorial (BT) Călărași au efectuat astăzi 50 de percheziții domiciliare la o grupare care ar fi cauzat un prejudiciu de peste 8.200.000 de lei, prin întocmirea, în fals, a documentației necesare pentru obținerea de indemnizații de creștere a copilului.         

 

Astăzi, 3 noiembrie, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliție Județean Călărași împreună cu procurorii DIICOT – BT Călărași au efectuat 50 de percheziții domiciliare, în București și în județele Călărași și Ilfov, pentru destructurarea unui grup infracțional organizat specializat în înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, fals în înscrisuri sub semnătură privată și fals în declarații.

Din cercetări a reieșit că, în perioada 2017 – 2020, s-ar fi constituit și acționat un grup infracțional organizat care, prin întocmirea, în fals, a documentației necesare, ar fi obținut sume consistente de bani, cu titlu de indemnizație de creștere a copilului cu vârsta de până la 2 ani.

În scopul obținerii banilor, membrii grupului ar fi identificat potențiali beneficiari, respectiv persoane devenite de curând părinți sau care urmau să devină părinți în perioada imediat următoare.

Beneficiarii recrutați în acest scop de către membrii grupului ar fi fost persoane fără venituri sau cu o situație materială precară, care ar fi acceptat să utilizeze documente false puse la dispoziție de către membrii grupului, pe baza cărora să obțină indemnizații generoase de creștere a copilului, sume pe care să le împartă apoi, pe parcursul celor doi ani, împreună cu membrii grupului.

În acest scop, gruparea infracțională ar fi deținut, de facto, mai multe societăți comerciale fantomă, pe care ar fi făcut angajări fictive, retroactive, documentația întocmită atestând, în fals, că beneficiarii ar fi fost angajați în aceste societăți comerciale pentru perioada cerută de lege, precizându-se că beneficiarii ar fi primit salarii consistente.

Pentru că aceste societăți comerciale ar fi fost înregistrate pe numele unor persoane interpuse, nu s-ar fi achitat, pentru perioada precizată, nici un fel de impozit pe salariu, astfel că acestea ar fi ajuns să figureze cu datorii foarte mari la bugetul de stat.

Au existat și situații în care unii beneficiari ar fi refuzat să achite, ulterior virării banilor, partea stabilită din indemnizație membrilor grupării organizate.

În aceste cazuri, membrii grupului infracțional organizat ar fi apelat la recuperatori sau ar fi făcut demersuri pentru încetarea acordării dreptului.

Pentru a evita astfel de situații, în cazul unor beneficiari, membrii grupului infracțional organizat ar fi reținut cardurile beneficiarilor și ar fi retras din bancomate indemnizația, de această dată, ei fiind cei care, lunar, ar fi înmânat beneficiarilor, jumătate din cuantumul indemnizației de creștere a copilului.

Valoarea totală a prejudiciului cauzat bugetului de stat este de peste 8.200.000 de lei (aproape 1.700.000 de euro).

La sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Călărași au fost conduse, în vederea audierii, 37 de persoane.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul Serviciului Județean Anticorupție Călărași, al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Călăraşi şi al Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei Române.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.