Aproximativ 80 de societăți comerciale au fost verificate sâmbătă, 11 iulie a.c., în cadrul unei acțiuni care a vizat modul în care sunt respectate normele legale impuse în perioada stării de alertă.

 

Pentru prevenirea și limitarea infectării cu noul coronavirus, polițiști, jandarmi, pompieri și polițiști locali au continuat controalele în mijloacele de transport în comun și în zonele aglomerate din județul Călărași.

Au fost verificate 77 de societăți comerciale și au fost aplicate 98 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a acestora fiind de peste 53.000 de lei.

Pentru neregulile constatate au fost aplicate 22 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, 60 de sancțiuni contravenționale la Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 R privind circulația pe drumurile publice, şapte la Legea nr. 61/1991 R pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice și nouă la alte acte normative.

Activitatea a fost realizată cu peste 80 de efective și cu sprijinul reprezentanților Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor.

Poliţiştii fac apel la cetățeni să respecte măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică pentru a-și proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe toți cei din jur.