Ieri, 16 septembrie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași au efectuat 15 percheziții domiciliare pe raza județelor Călărași, Giurgiu și Ialomița, într-un dosar privind săvârșirea infracțiunii de contrabandă cu țigarete.

Activitățile s-au desfășurat în cadrul unui dosar penal aflat în instrumentarea Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Călărași, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași, în care se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă cu țigarete.
Din cercetări a rezultat că, în perioada 2019 – septembrie 2020 a.c., mai multe persoane ar fi achiziționat, transportat, depozitat importante cantități de țigarete provenite din contrabandă și ulterior oferite spre comercializare pe raza județelor Călărași, Giurgiu și Ialomița.
Polițiștii au pus în aplicare opt mandate de aducere, persoanele depistate fiind conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași pentru audieri.
Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Inspectoratul General al Poliției Române.