Polițiștii de prevenire a criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Călărași vă oferă recomandări pentru protecția dumneavoastră. 

Dacă primiți un telefon de la ,,un binevoitor” care vă pretinde bani, pentru facilitarea unei intervenții către autorități sau sub orice alte motive: nu dați curs unei cereri de acest tip și nu trimiteți bani, deoarece există riscul major să fiți victima unei înșelăciuni!

Cum trebuie să procedați

Solicitați persoanei care v-a sunat cât mai multe detalii privind unitatea medicală, de poliţie sau parchet unde s-ar afla ruda implicată în accident, urmând a suna la aceste instituţii pentru confirmare;

Nu vă bazați pe cele relatate de un necunoscut! Escrocii mizează tocmai pe reacția emoțională puternică de moment. Întrerupeți imediat convorbirea şi încercaţi să apelaţi imediat pe telefonul mobil ruda la care face referire apelul sau persoane din anturajul ei, pentru a afla adevărul.

Chiar dacă cel care să sună „vă recomandă” să fiți discret sau vă spune că nu puteţi lua legătura direct cu ruda dumneavoastră, deoarece autorităţile i-au ridicat telefonul,  nu vă încredeți în el! Trebuie să știți că reprezentanţii poliţiei sau ai parchetului nu confiscă telefoanele mobile ale celor implicaţi în accidente rutiere;

Anunţaţi poliţia la numărul de urgenţă 112,  pentru a primi sprijin de specialitate. În nici un caz nu acceptaţi o întâlnire directă cu persoana care v-a apelat, înainte de a discuta cu un poliţist!

De ştiut pentru tineri

Părinții sau bunicii dumneavoastră trebuie informați și sprijiniți, pentru a nu deveni victimele acestor infractori!

Este important să dezbateți aceste aspecte în familie, adresând seniorilor următoarele recomandări: în cazul în care sunt sunați de un necunoscut care le pretinde bani pentru a ajuta o rudă aflată într-o pretinsă situație de pericol, să nu divulge nici un fel de date personale, ci din contră, să adreseze întrebări și să solicite informații despre presupusul accident (unde s-a produs, spitalul sau secția de poliție unde s-ar afla ruda în cauză); să apeleze telefonic, imediat, ruda respectivă sau persoane apropiate acesteia, indiferent de conjunctură (moment al zilei, locație), pentru a verifica informațiile primite; să sune de urgență la numărul 112, pentru a solicita sprijinul poliției. În nici un caz să nu facă singuri demersuri care presupun contactul cu persoana apelantă!