Perioada premergătoare Sărbătorii Pascale este una dintre cele mai apropiate de evenimentele creştineşti, desfăşurate la biserică. În fiecare seară din această săptămână, până în Vinerea Mare, au loc la biserică slujbele speciale, numite Denii. Pentru ca aceste clipe să fie petrecute în linişte şi siguranţă, Poliţia Română le recomandă cetăţenilor: să parcheze autoturismele personale astfel încât să nu blocheze căile de acces atât pentru cetăţeni, cât şi pentru autospecialele de intervenţie ale poliţiştilor ori aparţinând altor instituţii, în caz de nevoie; dacă părăsesc autoturismele, chiar şi pentru scurt timp, să nu lase cheile în contact, în încuietorile portierelor sau ale portbagajelor; să aibă grijă de bunurile pe care le au asupra lor; când stau la rând, să nu se înghesuiască; să nu păstreze banii în buzunarele exterioare ale vestimentaţiei deoarece furturile din genţi se comit în special în locurile aglomerate, iar dacă sunt împinşi, să îşi verifice imediat genţile, pentru a fi siguri că nu sunt victimele unui furt; atunci când copiii îi însoţesc, să nu îi lase nesupravegheaţi şi să respecte întotdeauna indicaţiile poliţiştilor.

Cetăţenii sunt sfătuiţi să aibă încredere în poliţişti astfel vor  beneficia întotdeauna de sprijinul acestora pentru protecţia lor şi a bunurilor pe care le deţin.