Aproximativ 400 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, sprijiniți de 70 de jandarmi, au desfășurat în data de 6 martie 2020, în intervalul orar 16:00 – 20:00, o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale din segmentul stradal care afectează climatul de ordine și siguranță publică.

Acțiunea a avut ca scop identificarea persoanelor care săvârșesc fapte contra legii, depistarea celor care încalcă normele legale sau comit infracțiuni la regimul circulației rutiere, precum și prevenirea activităților comerciale ilicite și depistarea persoanelor care nu respectă legislația în domeniu.

Pe parcursul desfășurării acțiunii, polițiștii au controlat 63 de societăți comerciale, au verificat 356 de autovehicule, au aplicat 640 de sancțiuni contravenționale în valoare de 387.450 de lei și au confiscat bunuri în valoare de 22.870 de lei.

De asemenea, au constatat 14 infracțiuni, şapte economico-financiare, şase la regimul circulației rutiere și una de natură judiciară, iar 13 persoane au fost surprinse în flagrant.

Polițiștii rutieri au desfășurat activități pentru prevenirea accidentelor de circulație, fiind efectuate 48 de filtre rutiere, au reținut 28 de permise de conducere și au retras 20 de certificate de înmatriculare.

Acțiunile de acest gen vor fi efectuate în continuare pentru menținerea, asigurarea ordinii publice și creșterea gradului de siguranță a cetățeanului.

 

Exemple

 

Polițiștii au depistat un tânăr în vârstă de 22 de ani, din comuna Mitreni,  județul Călărași, în timp ce conducea autoturismul marca Volvo, având termenul de valabilitate al autorizației de circulație provizorie expirat. Pe numele celui în cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.

Polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Modelu au oprit pentru control pe strada Dunărea, din comuna Roseți, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 33 de ani, din localitate. Ca urmare a verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că acesta nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Pe numele celui în cauză a fost întocmit dosar penal.

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au întocmit şapte dosare penale pentru săvârșirea infracțiunii de punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată. De asemenea, au confiscat articolele vestimentare în valoare de 21.640 de lei.