Sâmbătă, 21 septembrie, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Barbu Ștribei” al județului Călărași au participat la evenimentul World Cleanup Day (Ziua Mondială a Curăţeniei), organizat de către Direcţia Silvică a Judeţului Călărași.

Împreună cu mai mulți reprezentanţi ai altor autorităţi şi instituţii publice, precum şi cu voluntari s-a desfăşurat o amplă acţiune de ecologizare a fondului forestier, în zone punctuale unde au fost identificate deşeuri în pădure.

„Implicarea în acest eveniment ne situează în rândul celor care îşi doresc să trăiască într-un mediu mai curat, conştienţi că pentru atingerea acestui obiectiv, fiecare dintre noi putem să ne aducem contribuţia”, au declarat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Barbu Ștribei” al județului Călărași.