Debutul sezonului rece a marcat o creștere semnificativă a numărului de victime în incendii la locuințe și gospodării ale cetățenilor, deși temperaturile exterioare au fost relativ ridicate, comparativ cu media normală pentru această perioadă. Astfel, între 1 octombrie şi 15 noiembrie, la nivel național, au fost înregistrate peste 500 astfel de incendii, care s-au soldat cu 26 de persoane decedate și alte 57 rănite.

Necunoașterea regulilor de prevenire a incendiilor, asociată de multe ori cu neglijența, conduce în fiecare an la incendierea a peste 6.500 de locuințe, sens în care pompierii militari călărăşeni fac un apel către cetăţeni în ceea ce priveşte respectarea măsurilor de prevenire specifice sezonului rece. Nerespectarea acestor măsuri a condus la producerea incendiilor prin utilizarea sistemelor de încălzire defecte, mijloacelor de încălzire improvizate sau nesupravegheate, coșurilor de fum necurățate, instalațiilor electrice defecte sau echipamentelor electrice improvizate.

Exploatarea sistemelor și a mijloacelor de încălzire cu defecțiuni sau fără respectarea măsurilor de prevenire specifice, precum și lăsarea acestora în funcțiune fără supraveghere, generează anual peste 800 de incendii la locuințe, cu victime omenești.