Compania Naţională Poșta Română continuă să își extindă rețeaua rutieră la nivel european. După Bulgaria, Serbia, Ungaria și Germania, a venit miercuri, 23 septembrie, rândul Italiei.

Astfel, operatorul național de servicii poștale a inaugurat o nouă cursă poștală auto: București – Milano și retur. Aceasta va asigura schimbul de trimiteri poștale cu origine Italia și destinație România. Primul transport efectuat cu mașina Poștei Române ajuns deja la Milano, încărcată cu peste o tonă de trimiteri poștale.

„Pandemia care a bulversat societatea și economia, anul acesta, a dus și la închiderea multor căi aeriene, astfel că au apărut întârzieri necontrolabile, ceea ce ne-a obligat să găsim soluții alternative de transport pentru a putea livra la destinație trimiterile clienților Poștei Române. Astfel, am decis înființarea unei noi curse auto pe ruta București – Milano și retur. Ne dorim, în felul acesta, să ne putem duce la îndeplinire misiunea nostră, aceea de a creea punți intre oameni”, a declarat Horia Grigorescu, directorul general al companiei.