Pe 4 martie, la Biblioteca Județeană „Alexandru Odobescu” din Călărași, zeci de oameni au fost prezenți la lansarea unui nou volum de poezie semnat de Mircea Dinescu, cu titlul de „Scaunul cu 3 picioare”. În minutele de așteptare până la sosirea lui, au fost prezentate volumele precedente ale autorului care pot fi găsite la bibliotecă, iar din momentul în care a intrat în sală și și-a scos celebra pălărie, Mircea Dinescu a început să povestească plin de energie despre întâmplările care au condus la crearea poemelor din această carte.

Mircea Dinescu și-a început prezentarea cu vorbele spuse de o persoană „care nu prea avea treabă cu literatura” și care l-a văzut la televizor: „E adevărat că dumneavoastră sunteți și scriitor?”. „Anul trecut m-a lovit din nou aripa poeziei și am comis această carte de versuri subțirică, dar cred că a fost binevenită”, a continuat autorul.

Poemul „Nessun dorma”, de exemplu, a fost scris într-o perioadă în care cei mai mulți scriau complicat, iar Dinescu a ales să scrie poezie clasică, romantică, textul fiind unul cu aluzii la regimul comunist din România. În „Radiografia unei țări”, autorul scrie pe un ton amuzant despre cum au evoluat grecii din punct de vedere estetic. Un alt text este „dedicat” unei ceremonii religioase care a avut pe un stadion de fotbal, având titlul „Iisus pogorât pe stadionul din Ghencea”.

Mircea Dinescu povestește cum, pe vremea comunismului, înainte ca un text să fie publicat acesta trecea pe la cenzori. Însă momentul în care nu a mai putut publica a fost, în mod ironic, după desființarea cenzurii, în 1977.

„Sunt un scriitor cenzurat într-o țară fără cenzură” este mesajul pe care autorul a amenințat că și-l pune pe piept dacă nu îi sunt acceptate toate textele. Soluția autorităților din acea vreme a fost ca Dinescu să declare că poeziile au fost scrise în alte țări dacă dorește ca acestea să fie publicate. Așa a apărut textul „Nu mai e bere la berărie”, mascat ca și cum ar face referire la Germania, deși acolo nu existau probleme de acest gen.

În alt poem, „1 mai”, autorul vorbește despre noile centre de gravitație din satele moderne – casele de schimb valutar. În „Ultimul ceai”, Mircea Dinescu abordează subiectul bătrâneții în versuri jucăușe cum ar fi „te duci la spițerie că te trimite cordul//să-i iei anticolivă și prafuri antidric”. Într-un alt text, având la bază același subiect, poetul vorbește despre cum copiii își duc părinții la „școala de părinți” după ce aceștia „își văd fosta iubită cum vinde lumânări”.

Autorul, vorbind despre unul dintre volumele sale precedente, „Femei din secolul trecut”, își amintește cum, la un eveniment, Marin Preda era des întrerupt când încerca să citească un fragment din „Moromeții”, iar când a întrebat de ce intră atât de multe „babe” în sală i s-a răspuns că sunt fostele lui colege de liceu, printr-o situație asemănătoare trecând și Mircea Dinescu. O altă poezie foarte amuzantă, intitulată „Balada ANAF-ului” este inspirată de ziua în care a oprit pe marginea unui drum pentru a cumpăra urzici de la trei femei. Primele două, vâzându-l la costum și cu pălărie, i-au spus că verdeața nu e de vânzare, ci că își așteaptă fiicele să le-o dea lor. Abia a treia femeie l-a recunoscut de la televizor și le-a spus și celorlalte că nu este de la ANAF.

Poveștile lui Mircea Dinescu, în special cele din vremea lui Ceaușescu, însoțite de gesticulări ample ale mâinilor au fost primite cu cea mai mare atenție de către spectatori, care și-au păstrat răbdarea până la sfârșit, când poetul a semnat cărțile doritorilor.