În data de 1 februarie, președintele Consiliului de Afaceri Româno-American, Ștefan Minovici, s-a întâlnit cu reprezentanții Consiliului Județean Călărași pentru a prezenta un proiect menit să genereze investiții. Conceptul se numește „Make it in Romania” și prin acesta s-ar putea crea investiții în țara noastră care ar aduce locuri noi de muncă și ar transforma contextul local într-unul atractiv, informează Consiliul Județean.

Conform instituției, la întalnirea care a avut loc la Consiliul Județean cu primarii din județ s-a lansat invitația la „acțiune într-un habitat care nu se rezumă doar la salvarea economiei , ci mai mult, la salvarea culturilor, valorilor și viitorului unor noi generații”.