Astăzi, 10 iunie, la ora 10:00, președintele Consiliului Județean, Vasile Iliuță, a organizat o conferință de presă în care a dorit să aducă în discuție problemele actuale cu care se confruntă instituția pe care o conduce în încercarea de a dezolta municipiul dar și chestiuni care îl privesc pe el personal. Subiectele principale pe care politicianul le-a enunțat au fost: lipsa investițiilor din orașul Călărași, datorată modului și duratei mari de timp în care se dau autorizațiile de către primărie; situația EcoAqua, unde există o nouă majoritate a acționariatului, fapt ce a dus la schimbarea directorului general; nu în cele din urmă, Vasile Iliuță a vorbit din nou despre dorința conducerii filialei locale PNL de a-l exclude din partid.

Iliuță a început conferința dând exemple de oameni și companii ale căror investiții au fost întârziate foarte mult sau nu s-au mai făcut în Călărași, ci în alte localități; acesta aruncă pisica moartă în curtea primarului.

„După cum știți, Consiliul Județean a dat curs tuturor solicitărilor și a sprijinit administrațiile locale, instituții ale statului și alte entități. (…) Este investiția pe care Călărașiul și-o dorea, să realizeze modernizarea drumurilor și podurilor și să schimbe amplasamentul sediului din zona portului, unde traversăm orașul și cam afectăm populația. Am încercat să obținem toate documentele, în zona de nomenclator stradal avem trei certificare de urbanism, trei zone de încadrare cu numere diferite. Administrația municipală nu dorește să investească în municipiul Călărași. Dacă noi, ca unitate teritorială județeană, prin Asociația Drumuri și Poduri, nu reușim să obținem documentele, pe noi, care avem Direcția de Urbanism, avem compartimente pregătite să înțeleagă mecanismul autorizării, ne încurcă; nu putem obține de la municipalitate toate documentele care să ne permită să investim în Municipiul Călărași. Ostilitatea pe care municipalitatea o are față de Consiliul Județean  vine dintr-o gelozie neînțeleasă pentru că noi reușim să găsim soluții ca să dezvoltăm județul Călărași. Există o singură soluție: schimbăm primarul ca să facem investiții! (…) Cei care au luat Fabrica de zahăr au venit la mine și când s-au dus la Primărie, timpul de obținere al autorizației de construcție a fost un an de zile. Cei de la Dedeman, frații Pavăl, m-au sunat personal și mi-au spus că au avut întârzieri doi ani pentru că nu li s-a eliberat autorizația de construcție. Astăzi s-a pierdut ‘2 bănuți’ de la drumuri județene, care va face investiția în comuna Mănăstirea, unde este proprietar pe un teren de 1,3 hectare”, a declarat Vasile Iliuță.

Președintele CJ spune că la EcoAqua ar fi mai multe angajări fictive decât cele două recunoscute de Cezar Neagu în interviul acordat CălărașiPress.

Iliuță continuă prin a prezenta situația complicată a EcoAqua: „Cum să nu fie nemulțumiri (la EcoAqua n.r.) când Drăgulin, soție, nepoți, nepoțele sunt toate prinse la EcoAqua. Cum să nu fie supărat când la momentul acela pe statul de plată erau și alți angajați fictiv. Aici supărarea va fi destul de mare în continuare, noi continuăm să apărăm interesele cetățeanului pentru că banii din care se plătesc salariile familiei Drăgulin vin din fiecare metru cub de apă pe care cetățeanul îl plătește. Într-un interviu pe care l-a acordat unuia dintre dumneavoastră, fostul directorul general a spus clar că a fost obligat, că a avut o sarcină de partid. E clar că se lucrează pe sarcini de partid, pe interese de grup. Vreau să spun că partidele nu mai sunt partide, ci interese personale ale unor oameni care ocupă funcții vremelnice și nu înțeleg că sunt plătiți din bani publici”.

Acesta vorbește și despre planurile de reorganizare a EcoAqua. Vasile Iliuță spune că a reușit să constituie o majoritate de 60% în acționariatul societății prin intermediul Consiliului Județean Călărași, cu ajutorul UAT Budești (primar ALDE, viceprimar PSD), UAT Lehliu Gară (primar PSD), UAT Fundulea (primar PSD) și UAT Oltenița (primar PSD).

Vasile Iliuță a ținut să readucă în discuție și calitatea de membru al PNL. Acesta declară, din nou, faptul că, potrivit codului administrativ, nu poate fi emis un ordin de retragere până nu se finalizează contestația, aceasta reprezentând și judecarea pe fond.