Primăria Municipiului Călărași anunță faptul că miercuri, 14 noiembrie, a înștiințat, prin adresa nr. 51469, antreprenorul Telpron Comex SRL al obiectivului de investiții „Reparații capitale în municipiul Călărași – lot 1” (străzile Mușețelului, bulevardul Cuza Vodă și Știrbei Vodă), cu privire la unele nereguli la lucrările de asfaltare de pe bulevardul Cuza Vodă.

„În urma verificărilor efectuate în teren, după execuția îmbrăcăminții din asfalt, s-a constatat că pe unele zone există denivelări cu valori mai mari decât prevederile proiectului de execuție. Față de cele constatate, solicităm ca, până la recepția la terminarea lucrărilor, să luați toate măsurile în vederea încadrării planeității îmbrăcăminții asfaltice în prevederile proiectului. Totodată, menționăm faptul că pe tronsonul bulevardul Cuza Vodă, pe care s-a turnat asfalt săptămâna trecută, sesizările cu privire la ‘găurile’ lăsate nu se justifică deoarece acolo se vor amenaja gurile de cămin prin aducerea lor la cotă. Vă mulțumim pentru înțelegere”, se arată în adresa Primăriei Municipiului Călăraşi.