Primăria Municipiului Călărași a anunțat pe 21 iulie semnarea celui de-al șaptelea contract de finanțare, și ultimul, promovat pe Axa 4.1 a POR 2014-2020, destinată proiectelor de mobilitate urbană. Este vorba de contractul de finanțare pentru proiectul „Promovarea utilizării mijloacelor alternative de mobilitate şi a intermodalităţii în municipiul Călăraşi prin amenajarea unei reţele de piste de biciclete”. Acest proiect are o valoare de 6.269.019,96 de lei (aproximativ 1,3 milioane de euro).

Pista de biciclete ar urma să aibă o lungime de 3.176,14 metri și o suprafață de  8.055 de metri pătraţi. Aceasta va fi amenajată în partea sud a municipiului Călărași, pe traseul:  Iaz Decantor (legătură cu strada Dropia, zona Mircea Vodă) – Aleea Dumbrava Minunată nr. 8 – strada Aviator Vitalie Zvincu nr. 1(zona ANL II) – Aleea Dumbrava Minunată (zona H2O) – strada Cornişei (Parcul Dendrologic și Parcul Dumbrava) – traversare strada Eroilor – bulevardul 1 Mai (Parcul Central – zona Jirlău) – strada Sloboziei (zona restaurant Queen) – urmează pista de biciclete prevăzută în proiectul de revitalizare a centrului pietonal – traversare strada Dobrogei – strada Independenței – strada Primăverii, unde se continuă pe pista prevăzută în proiectul modernizării străzii București, cu ieșire spre comuna Modelu.

Pista va fi prevăzută cu stâlpi de iluminat, dar și locuri de odihnă, pe amplasamentul cărora vor fi montate bănci, coșuri de gunoi și suporturi pentru biciclete.

Prin semnarea acestui contract de finanțare, suma totală obținută de municipiul Călărași pentru mobilitate urbană este de 27,041 de milioane de euro, iar numărul total al proiectelor aflate în implementare este acum de 22, cu o sumă totală de 42,58 de milioane de euro.