În data de 29 martie 2021, Primăria Municipiului Oltenița a demarat lucrările pentru remedierea zonelor carosabile deteriorate din localitate. Astfel, s-au început identificarea și decopertarea porțiunilor asfaltice cu probleme de pe bulevardul 22 Decembrie, până la sensul giratoriu de la instersecția cu bulevardul Mărășești, continuând cu bulevardul Mărășești. De asemenea, se va lucra la acoperirea gropilor și în zona Lukoil. Urmează o campanie de lucrări de plombare cu asfalt la cald și pe alte artere din localitate.
„Motivul pentru care nu am început mai devreme este simplu și are o explicație tehnică: Dacă s-ar fi lucrat cu asfalt la rece, durabilitatea materialului și a lucrării era una scurtă, de cel mult trei luni. De aceea s-a optat pentru varianta cu asfalt cu amestec la cald, mult mai rezistent, chiar dacă a trebuit să așteptăm ca vremea să o permită. Vă mulțumim anticipat pentru răbdare și pentru înțelegere în toată această perioadă în care vom efectua lucrări de reparații”, au transmis reprezentanții Primăriei Municipiului Oltenița.