Primăria Comunei Radovanu a anunțat pe 1 septembrie că, în urma derulării proiectului „Înființare reţea de alimentare cu apă  în comuna Radovanu”, finanțat prin Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, locuitorii se pot branșa la rețeaua de alimentare cu apă.

„Este o raritate în zona de șes a României ca o localitate să aibă surse de apă de o calitate excepțională! Aceste izvoare naturale nu au nicio componentă chimică, iar din punct de vedere biologic sunt în limitele stabilite de legislația în vigoare! Comuna Radovanu are această bogăție de sute de ani, dovada stau cișmelele ei, în număr de 16, care au asigurat o apă bună pentru locuitorii ei și nu numai! Este o realitate că locuitorii comunelor vecine şi ai orașelor Oltenița și București vin să ia apa de izvor din localitatea noastră! În urma investiției derulate prin Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, ‘Înființare reţea de alimentare cu apă în comuna Radovanu’, rețeaua de alimentare cu apă a localității noastre va aduce la poarta fiecărui radovenean apă de cea mai bună calitate, așa cum reiese și din buletinul de analiză al Direcției de Sănătate Publică din Călărași! Așadar, dragi locuitori ai comunei noastre, din acest moment vă puteți lega la branșamentele din fața proprietății dumneavoastră pentru că apa este în rețea! Mai sunt câteva proprietăți care vor fi branșate în cel mai scurt timp, astfel încât toți locuitorii comunei să aibă la poartă această apă de izvor atât de dorită de noi toți! Vă dorim să aveți parte numai de bine!”, a transmis Primăria Radovanu.