Casa Naţională de Pensii Publice a publicat un comunicat de presă cu precizări referitoare la aplicarea prevederilor Legii nr. 188/2020. Astfel, prin intrarea în vigoare a Legii nr. 188/2020, noi locuri de muncă sunt recunoscute ca locuri de muncă în condiţii speciale, în înțelesul Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Sunt avute în vedere următoarele activităţi din sectorul construcții nave pentru personalul care își desfășoară activitatea în următoarele activități specifice: control nedistructiv cu radiații ionizante, izolare cu vată minerală, galvanizare, sablare/zincare, vopsitorie, sudură, montare/demontare schele, lăcătușerie montaj, tubulatură montaj, polizare montaj, mecanică montaj, electrică montaj.

Pentru perioadele de după 31 martie 2001, informaţiile preluate din declaraţia nominală de asigurare prevăzută la art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice precum şi din declaraţia privind evidenţa nominală a asiguraţilor şi a obligaţiilor de plată către bugetul asigurărilor sociale de stat, prevăzută de Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, constituie elementele pe baza cărora se stabileşte stagiul de cotizare în sistemul public de pensii şi punctajul anual pentru asiguraţii sistemului public de pensii.

Perioada anterioară datei de 1 aprilie 2001, în care salariații au desfășurat activități în locurile de muncă de mai sus şi care – conform legislației anterioare – au fost încadrate în grupa I de muncă, este asimilată stagiului de cotizare realizat în condiții speciale de muncă.

Beneficiile acestor dispoziții sunt: reducerea vârstei standard de pensionare cu 13 ani pentru persoanele care au desfășurat cel puțin 25 de ani activități în locurile de muncă anterior menționate; utilizarea, la determinarea punctajului mediu anual,  a unui stagiu complet de cotizare de 25 de ani, pentru stagiul de cotizare realizat în aceste condiții.

Vârsta standard de pensionare nu poate fi mai mică de 50 ani pentru femei şi 52 de ani pentru bărbaţi în cazul persoanelor care au desfășurat cel puțin 25 de ani în locurile de muncă anterior precizate.

Beneficiază de dispozițiile acestui act normativ persoanele care solicită deschiderea drepturilor de pensie ulterior datei de 24 august 2020, inclusiv, respectiv data intrării în vigoare a actului normativ în discuție şi care au desfășurat activitățile menționate anterior.

Pentru recunoaşterea acestor perioade ca fiind lucrate în condiții speciale persoana interesată trebuie să depună adeverința eliberată de angajatorul la care a lucrat sau, după caz, de către deținătorul legal al arhivelor acestuia. Modelul adeverinței poate fi descărcat de la adresa https://www.cnpp.ro/documents/10180/3984746/adev_01.09.2020.

De asemenea, prin Legea nr. 188/2020 s-au modificat şi prevederile art. 105 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora, prin derogare de la prevederile Codului civil referitoare la termenul de prescripție, drepturile de pensii stabilite/recalculate în condițiile legii, se plătesc de la data acordării înscrisă în decizia emisă de casa teritorială de pensii, cu excepția pensiei anticipate și a pensiei anticipate parțiale, care se plătesc de la data încetării calității de asigurat.

Casa Naţională de Pensii Publice menționează că prevederile art. 107 din Legea nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare, au rămas nemodificate.

Astfel, în  situaţia sumelor acordate urmare revizuirii drepturilor de pensie în baza art. 107 alin. (1) şi (1^1) plata se face în cadrul termenului general de prescripţie, calculat de la data constatării diferenţelor.