Profesorii de la liceele tehnice din Călărași şi-au dezvoltat competenţe pe palierul digital, în cadrul proiectului Tech Teach League

 

Profesorii de la liceele tehnice din Sălaj, Călărași și Câmpina şi-au dezvoltat competenţe pe palierul digital şi au aprofundat metode noi de predare și îmbunătățire a relației cu elevii, în cadrul proiectului Tech Teach League. Propus și finanțat de TenarisSilcotub și implementat de „Școala de Valori” – organizație non-guvernamentală specializată în educație cu experiență de peste zece ani în domeniu – programul s-a derulat pe parcursul anului școlar 2020-2021.

 

Singura constantă a zilelor noastre este schimbarea, ce atrage după sine nevoia de a ne adapta la imprevizibil și de a ne reinventa. Cadrele didactice ale liceelor tehnice partenere din Zalău, Jibou, Şimleu Silvaniei, Călărași și Câmpina au ales să participle la Tech Teach League, un program dedicat lor, conceput pentru a-i susține în managementul schimbării, gestionarea eficientă a suitei Google și Microsoft, înțelegerea specificului generațiilor și a diferențelor dintre acestea. Observarea la clasă a fost un exercițiu relevant pentru participanți care, pe baza unor observații constructive, au contribuit la schimbarea structurii orelor online și nu numai.

23 de cadre didactice care au participat la peste 80% din activitățile propuse sunt acum absolvenți ai programului Tech Teach League. În cadrul atelierelor lunare organizate de „Școala de Valori”, profesorii participanţi au înțeles și utilizat avantajele lucrului în echipă în clasă cu elevii, în cancelarie cu colegii și în întreaga școală cu toate părțile implicate pentru o performanță mai bună la toate nivelurile. Ei au deprins şi aprofundat metode de învățare adecvate elevilor din secolul XXI, care au ca țintă directă atenția și implicarea activă a elevilor în actul educațional, astfel încât, la absolvire, aceștia să aibă competențe potrivite pentru piața forței de muncă.

„Organizarea atelierelor a fost foarte bună și m-am bucurat de fiecare moment petrecut împreună cu colegii mei din alte licee din țară”, a declarat Emilia Drăgan, de la Liceul „Danubius” din Călărași, unul dintre profesorii participanți la proiect.

„Valorile sunt foarte importante și este util să le cunoaștem și să le dezvoltăm”, a adăugat ea.

Cadrele didactice au apreciat că cele mai folositoare aspecte învățate în cadrul acestui proiect au fost utilizarea platformelor și facilităților digitale, activitățile de învățare în echipă și colaborarea cu ceilalți, a oferi și primi feedback, a construi o dezbatere și a corela teoria cu exemple cotidiene sau prin intermediul studiilor de caz.

„Schimbarea, impactul și îmbunătățirea rezultatelor educației tehnice se pot obține doar prin acțiuni axate pe patru linii definitorii ale sistemului de educație: elevi, cadre didactice, curriculum şi dotări educaționale. Programul Tech Teach League a fost creat pentru o cadrele didactice din liceele tehnice partenere din comunitățile noastre, cu scopul de a-i sprijini în procesul de predare online şi de a le oferi perspective noi asupra abordării tematicilor la clasă și a relaţiei cu elevii”, a afirmat Codruţa Hodrea, Manager Relaţii cu Comunitatea TenariSilcotub.

În întâlnirea de feedback după finalizarea programului, ce a avut loc pe 7 septembrie în TenarisUniversity la sediul TenarisSilcotub, participanții au confirmat calitatea sesiunilor de instruire și profesionalismul trainerilor, iar echipa de cadre didactice participante şi-a asumat misiunea de a aplica la clasă cât mai multe din tehnicile și noțiunile dobândite, odată cu începerea noului an școlar.

TenarisSilcotub – companie parte din grupul Tenaris – este cel mai important producător român de țevi fără sudură de diametre mici, utilizate în diverse aplicații din industriile energiei, mecanică și auto. Cu o echipă de peste 1.700 de oameni în România, TenarisSilcotub are unități de producție la Zalău, Călărași și Câmpina. Prin programele de dezvoltare socială, compania investește în educație, sănătate, cultură și protecția mediului. fb.com/TenarisSilcotub.