Începând din 5 iunie vremea se încălzește treptat, temperaturile ajungând până la 29 de grade Celsius. Instabilitatea atmosferică va fi ridicată.

În Muntenia, în primele trei zile ale intervalului de prognoză, vremea a fost mai rece decât în mod normal pentru această perioadă, valorile medii ale temperaturilor maxime încadrându-se între 16 și 20 de grade Celsius, apoi se va încălzi treptat, astfel încât în data de 7 iunie 2020 maximele se vor situa în jurul a 29 de grade Celsius, în medie regională. Ulterior acestei date, temperatura aerului va scădea ușor și până la sfârșitul intervalului de referință, media maximelor va fi de 27 – 28 de grade Celsius. Temperaturile minime au fost în scădere, de la 9 grade Celsius, în prima dimineață, la 7 grade Celsius în dimineața zilei de 3 iunie, apoi în creștere treptată, spre o medie de 15 grade Celsius.

Probabilitatea de apariție a manifestărilor specifice instabilității atmosferice va fi mai ridicată în intervalul 8 – 14 iunie.