În general, duminica este zi de odihnă pentru fiecare dintre noi, însă mai există şi oameni care preferă să facă, în acea zi, ceva care să le fie de folos pe mai departe. Este vorba despre 12 adolescenţi din judeţul Călăraşi, care preferă să îşi dedice ziua liberă cursurilor de dezvoltare personală.

Colegiul Psihologilor din România – Filiala Călăraşi şi Biblioteca Judeţeană “Alexandru Odobescu” au iniţiat proiectul “Activează-ţi potenţialul interior”. Acesta face parte dintr-un program de dezvoltare personală, ce este adresat adolescenţilor călărăşeni, cu vârste cuprinse între 15 şi 18 ani. Cu această idee a venit psihoterapeutul din cadrul Colegiului Psihologilor, Anişoara Geamănu. Aceasta şi-a dorit ca prin acest proiect adolescenţii să fie ajutaţi să se autocunoască şi să înveţe lucruri noi despre comunicare. Zis şi făcut. Prima întâlnire a avut loc în data de 26 februarie 2017, în cadrul Bibliotecii Judeţene. La deschidere au participat managerul bibliotecii, Marinela Enciu, preşedintele Colegiului Psihologilor din România – Filiala Călăraşi, Clara Constantin, dar şi psihoterapeuţi şi psihopedagogi.
Potrivit psihoterapeutului Anişoara Geamănu, prima întâlnire a fost una de autocunoaştere a participanţilor. „În prima întâlnire ei s-au înscris la bibliotecă şi şi-au luat cărţile pe care şi le-au dorit. Aceştia au avut posibilitatea să vadă şi o expoziţie de carte din domeniul dezvoltării personale. Prima şedinţă a fost una de intercunoaştere, în care fiecare s-a prezentat prin intermediul unui personaj de acasă, în mod indirect, impulsionaţi şi de colegele mele. A urmat apoi feedback-ul pentru fiecare din partea grupului. A fost o şedinţă de autocunoaştere pentru că ei au realizat şi au punctat anumite lucruri referitoare la ei înşişi. După aceea, colega mea, Dorina Petcu, le-a adus în vizor un exerciţiu de dezvoltare personală pe latură emoţională. Aceştia au identificat emoţiile şi sentimentele cu care se confruntă cele negative şi, sub forma unui desen al copacilor, au găsit soluţiile, ceea ce a fost impresionant. Fiecare şi-a găsit soluţie la problema lui emoţională şi a primit şi feedback de la grup. Este foarte important să fim aici, în grup, pentru că feedback-ul colegilor ajută la punctarea anumitor aspecte legate de propriile probleme. Eu cred că ei se simt bine aici, din moment ce de fiecare dată sunt dispuşi să participe”, ne-a declarat aceasta.

Copiii sunt învăţaţi cum să îşi dezvolte inteligenţa emoţională în cadrul şcolii

Copiii sunt fascinaţi de ceea ce se petrece în fiecare duminică la cursuri şi vin cu drag la întruniri. Aceştia sunt învăţaţi cum să îşi dezvolte inteligenţa emoţională în cadrul şcolii, a grupurilor. „Aceasta este a treia întâlnire. Copiii sunt foarte interesaţi, mă sună înainte, ca nu cumva să fi schimbat locaţia sau ora, mă întreabă diverse lucruri. Abia aşteaptă să ajungă aici, să fie împreună. Este foarte improtant că aici sunt împreună. Aveau nevoie să fie în grup, pentru că, aşa cum ştim, în prima etapă a vieţii avem acei şapte ani de acasă, adică şcoala familiei, după care, în adolescenţă, şcoala străzii sau a grupului. Ei nu prea au apucat acele vremuri în care să îşi dezvolte inteligenţa emoţională în cadrul grupului, în cadrul şcolii, a străzii. Şi atunci, aici, în cadrul grupului, îi ajutăm să se dezvolte pe latura aceasta a inteligenţei emoţionale. Din punct de vedere cognitiv, nu ştiu cum s-a format grupul acesta, dar sunt numai copii excepţionali, sunt vârfurile clasei, sunt copii cu talente deosebite. Am rămas uimită de cum au putut să se adune în acest grup”, a menţionat Anişoara Geamănu.

Copiii sunt cei care au decis ca întâlnirile să se desfăşoare duminica

Cei care au decis ca întâlnirile să aibă loc duminica sunt chiar copiii care iau parte la aceste cursuri. Aceştia au aflat despre proiect prin intermediul promovării. La început, printre doritori se aflau 11 adolescenţi, iar între timp s-a mai alăturat încă unul. Vârstele acestora sunt cuprinse între 14 şi 19 ani. Acest proiect se întinde pe o perioadă de trei luni. „Am reuşit să îi atragem alături de noi prin promovarea pe care am făcut-o. Pe unii dintre ei îi ştiam şi le-am adus la cunoştinţă despre ce este vorba, în ce constă proiectul şi aşa au decis să vină, iar ceilalţi pur şi simplu au auzit şi s-au înscris. Iniţial am fost 11 copii, între timp s-a mai alăturat grupului un nou coleg. Suntem 12 acum. Şi chiar se insistă să se mai adauge o nouă colegă. Proiectul durează trei luni. Ei au decis să ne întâlnim în fiecare duminică. Noi am făcut mai multe feluri de exerciţii de dezvoltare personală. Data trecută am făcut nişte exerciţii de predare a controlului celuilalt şi a încrederii. Am fost surprinsă în mod plăcut să văd deschiderea lor faţă de celălalt şi de modul armonios în care au interrelaţionat. A fost exact aşa cum ne aşteptam. De asemenea, am făcut exerciţii în care ei au lucrat pe perechi, doi câte doi, într-un anumit desen, pentru a descoperi cum se armonizează atunci când trebuie să realizeze împreună ceva. Lucrurile au fost diferite de la o echipă la alta şi am punctat împreună anumite aspecte legate de relaţiile lor care se reflectau în exerciţiul pe care noi l-am făcut. Sunt de la şcoli diferite, avem şi tineri care nu sunt din oraş, doi dintre ei vin din judeţ. În principiu, media de vârstă este de 17 ani, dar avem şi excepţii, doi au 18, respectiv 19 ani, iar mezina are 14 ani, dar are inima cât toţi ceilalţi. Ar trebui să se ştie despre acest proiect, pentru că, după trei luni, se va forma o nouă grupă şi bănuiesc că vor mai fi doritori. Cursurile le facem în mod gratuit, voluntar. Eu sunt coordonatorul şi iniţiatorul proiectului, dar colaborez cu colegii mei”, a conchis Anişoara Geamănu.
Cei care doresc să se înscrie la Programul de dezvoltare personală a adolescenţior călărăşeni, în cadrul grupei viitoare, pot obţine informaţii la numărul de telefon: 0242/316.757. Cursurile sunt gratuite.