E-Distribuţie Dobrogea a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților. Lucrările au fost reduse la cele care sunt necesare pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și a alimenta clienții cu energie electrică în bune condiții, conform prevederilor din Decretul președintelui României nr. 195/16.03.2020, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 212/16.03.2020.

Regretăm neplăcerile resimțite de clienți în cazurile în care aceste lucrări, efectuate pentru a preveni eventuale probleme în alimentare, perturbă temporar activitățile acestora. Colaborăm cu autoritățile locale, dar și cu alte utilități, pentru a minimiza impactul. Următoarele întreruperi se vor realiza pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și alimenta clienții în bune condiții, au declarat reprezentanţii companiei.

Astfel, luni, 11 mai, alimentarea cu energie electrică va fi întreruptă parţial în: municipiul Călărași, str. Grivița, între străzile Dobrogei și Portului, între orele 09:00 şi 17:00; localitatea Borcea, străzile: Zamfirescu Ion și Prăjinilor, în intervalul orar 09:00 – 17:00.

Marţi, 12 mai, alimentarea cu energie electrică va fi întreruptă parţial în: orașul Fundulea, zonele primărie, poliție, Penny și Peco, începând cu ora 09:00 şi până la ora 12:00; localitatea Borcea, străzile: Tăcerii și Cimitirului, între orele 09:00 şi 17:00. Tot marți, va fi întrerupere totală în localitățile: Paicu, Nicolae-Bălcescu și Fântâna Doamnei, în intervalul orar 09:00 – 17:00; localitățile Călărașii Vechi, Cuza Vodă și Ceacu, începând cu ora 09:00 şi până la ora 17:00.

De asemenea, miercuri, 13 mai, alimentarea cu energie electrică va fi întreruptă parţial în localitatea Borcea, strada Panait Simion, între orele 09:00 şi 17:00. Tot miercuri, va fi întrerupere totală în: localitatea Dîrvari și zona Baraj Fundulea, în intervalul orar 09:00 – 17:00.

Joi, 14 mai, alimentarea cu energie electrică va fi întreruptă parţial în localităţile: Plătărești, strada Constantin Brâncoveanu, începând cu ora 09:00 şi până la ora 17:00; Borcea, străzile: Jinga și Petrescu Ionel, între orele 09:00 şi 17:00; Călărași, strada București, între străzile Sloboziei și I.H. Rădulescu și blocuri, strada Sfântul Nicolae, zona Primăria Veche, în intervalul orar 09:00 – 17:00. Tot joi, va fi întrerupere totală în localitatea Valea-Căpitanului, începând cu ora 08:00 şi până la ora 16:00.

Vineri, 15 mai, alimentarea cu energie electrică va fi întreruptă parțial în localitatea Borcea, strada Negulescu Nicolae, între orele 09:00 şi 17:00.