E-Distribuţie Dobrogea a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților. Lucrările au fost reduse la cele care sunt necesare pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și a alimenta clienții cu energie electrică în bune condiții.
Astfel, marţi, 2 februarie, alimentarea cu energie electrică va fi întreruptă parţial: în localitatea Borcea, străzile: Preot Călinescu Vasile, Pieţei, între orele 09:00 şi 17:00; în satul Sănduliţa (comuna Săruleşti), strada Ferdinand I, în intervalul orar 09:00 – 17:00; în localitatea Buciumeni (oraşul Budeşti), străzile: Titu Maiorescu, Traian, Carol 1, Ionel Brătianu, Zorelelor, Socului, Ion Voicu, Dafinului, Margaretelor, Otilia Cazimir şi Anton Pann, începând cu ora 09:00 şi până la ora 17:00; în localitatea Arţari (comuna Ileana), zona şcolii, între orele 09:00 şi 17:00. Tot marţi, 2 februarie, va fi întrerupere totală în localitatea Mihai-Viteazu şi la SC Bavaria, în intervalul orar 09:00 – 17:00.
Miercuri, 3 februarie, alimentarea cu energie electrică va fi întreruptă parţial: în localitatea Sănduliţa (comuna Săruleşti), strada Avram Iancu, începând cu ora 09:00 şi până la ora 17:00; în localitatea Buciumeni (oraşul Budeşti), străzile: Titu Maiorescu, Traian, Carol 1, Ionel Brătianu, Zorelelor, Socului, Ion Voicu, Dafinului, Margaretelor, Otilia Cazimir şi Anton Pann, între orele 09:00 şi 17:00; în localitatea Arţari (comuna Ileana), zona morii, în intervalul orar 09:00 – 17:00; în localitatea Borcea, străzile: Stadionului şi Eternităţii, începând cu ora 09:00 şi până la ora 17:00; întrerupere la depozit deşeuri Consiliul Judeţean Călăraşi, între orele 09:00 şi 17:00; în localitatea Budeşti, străzile: Nicolae Iorga, 1 Mai, Avram Iancu, Ion Creangă, Agricultori, Oituz, Nicolae Iorga, 1907 şi Răchitei, în intervalul orar 09:00 – 17:00.
Joi, 4 februarie, alimentarea cu energie electrică va fi întreruptă parţial: în localitatea Buciumeni (oraşul Budeşti), străzile: Mircea cel Bătrân, Corneliu Coposu, George Topârceanu, Carol 1, Panseluţelor şi Albăstrelelor, începând cu ora 09:00 şi până la ora 17:00; în localitatea Sănduliţa (comuna Săruleşti), strada Avram Iancu, între orele 09:00 şi 17:00; în localitatea Fundulea, zona centru, şcoală, biserică, primărie, poliţie şi la Penny Market, în intervalul orar 09:00 – 17:00; în localitatea Arţari (comuna Ileana), zona şcolii, începând cu ora 09:00 şi până la ora 17:00. Tot joi, 4 februarie, va fi întrerupere totală, în localitatea Făurei (comuna Ulmu), şi la Staţia Făurei şi CAP Ulmu, între orele 09:00 şi 17:00.
Vineri, 5 februarie, alimentarea cu energie electrică va fi întreruptă parţial: în localitatea Buciumeni (oraşul Budeşti), străzile: Mircea cel Bătrân, Corneliu Coposu, George Topârceanu, Carol 1, Panseluţelor şi Albăstrelelor, în intervalul orar 09:00 – 17:00; în localitatea Arţari (comuna Ileana), zona morii, începând cu ora 09:00 şi până la ora 17:00; în localitatea Sănduliţa (comuna Săruleşti), strada Avram Iancu, între orele 09:00 şi 17:00. Tot vineri, 5 februarie, va fi întrerupere totală în localitatea Nucetu (comuna Lupşanu), SC Italian, Mobilero şi Deşeuri Răzvani, în intervalul orar 09:00 – 17:00.