E-Distribuţie Dobrogea a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților. Lucrările au fost reduse la cele care sunt necesare pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și a alimenta clienții cu energie electrică în bune condiții.

Astfel, marți, 21 iulie, alimentarea cu energie electrică va fi întreruptă parţial în următoarele localităţi: Borcea, străzile: Şcolii, Zanet Gheorghe, Eternităţii, zona Pietroiu şi zona Baltă, între orele 08:30 şi 16:30; Călăraşi, străzile: Nicolae Titulescu, Stejarului, Prelungirea Bucureşti, Ialomiţei, Iezerului, Cornişei şi Griviţa, în intervalul orar 08:30 – 16:30.

Miercuri, 22 iulie, alimentarea cu energie electrică va fi întreruptă parţial în municipiul Călăraşi, străzile: Cornişei, Zăvoiului, Nufărului, Năvodari şi Griviţa, începând cu ora 08:30 şi până la ora 16:30; şi în comuna Borcea, străzile Prăjinilor, zona ANIF Pietroiu şi zona Baltă, între orele 08:30 şi 16:30. Tot miercuri, va fi întrerupere totală la SC Unic Prod SRL şi ANIF kilometrul 422, în intervalul orar 10:00 – 14:00.

Joi, 23 iulie, alimentarea cu energie electrică va fi întreruptă parţial în următoarele localităţi: Borcea, străzile: Stoian Tudor, Zanet Gheorghe, Eternităţii, zona IAS Pietroiu şi zona Baltă, începând cu ora 08:30 şi până la ora 16:30; Călăraşi, străzile: Griviţa, Bucureşti, Sloboziei, 13 Decembrie, Nufărului, Năvodari, Cornişei, Dumbravei, Crişana, Jirlău, Iezerului şi Ţărăncuţei, între orele 08:30 şi 16:30; Vasilaţi, străzile: Vlad Ţepeş, Tudor Vladimirescu, Mihai Viteazul, Dimitrie Leonida, Mircea cel Bătrân, Poetului, Berzelor şi Speranţei, în intervalul orar 10:00 – 14:00.

Vineri, 24 iulie, alimentarea cu energie electrică va fi întreruptă parţial în comuna Borcea, zonele: SMA Borcea, Primăriei, Centru, Baltă, începând cu ora 08:30 şi până la ora 16:30; şi în municipiul Călăraşi, străzile: Macului, Belşugului, Florilor, Sulfinei, Zăvoiului şi Nufărului, între orele 08:30 şi 16:30.