E-Distribuţie Dobrogea a transmis programul de întreruperi de energie electrică pentru perioada 30 martie – 3 aprilie 2020 pentru județul Călărași. Lucrările au fost reduse la cele care sunt necesare pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și a alimenta clienții cu energie electrică în bune condiții, conform prevederilor din Decretul președintelui României nr. 195/16.03.2020, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 212/16.03.2020.

 

Compania E-Distribuţie a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților.

Regretăm neplăcerile resimțite de clienți în cazurile în care aceste lucrări, efectuate pentru a preveni eventuale probleme în alimentare, perturbă temporar activitățile acestora. Colaborăm cu autoritățile locale, dar și cu alte utilități, pentru a minimiza impactul. Următoarele întreruperi se vor realiza pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și alimenta clienții în bune condiții, au declarat reprezentanţii companiei.

Astfel, luni, 30 martie, alimentarea cu energie electrică va fi întreruptă parţial în următoarele localităţi: Borcea, zona Pietroiu, străzile: Dumbrava Nord şi Apostol Stan, între orele 09:00 şi 17:00; Siliştea, zona şcolii, în intervalul orar 09:00 – 17:00. Tot luni, alimentarea cu energie electrică va fi întreruptă total: în  localitatea Fundulea-Gară, zonele: CFR Fundulea, Pod A2 Fundulea, ISU Fundulea, Solacolu şi Manciu, începând cu ora 09:00 şi până la ora 12:00; şi în localitatea Cândeasca, între orele 09:00 şi 17:00.

Marţi, 31 martie, alimentarea cu energie electrică va fi întreruptă parţial în localităţile: Borcea, str. Atanasie Gheorghe, în intervalul orar 09:00 – 17:00; Siliştea, zona şcolii, începând cu ora 09:00 şi până la ora 17:00. Tot marţi, va fi întrerupere totală în: localitatea Dragoş-Vodă: Zona 2 Duzi, CAP, SC PUI Dragoş-Vodă, SC FIDAGRI, între orele 09:00 şi 17:00; şi localitatea Socoale, în intervalul orar 09:00 – 17:00.

De asemenea, miercuri, 1 aprilie, alimentarea cu energie electrică va fi întreruptă parţial în următoarele localităţi: Borcea, zona Pietroiu, strada Preot Gheorghe Nicolescu, începând cu ora 09:00 şi până la ora 17:00; Siliştea, zona şcolii, între orele 09:00 şi 17:00; municipiul Călăraşi, străzile: Bucureşti, Griviţa, Sfântul Nicolae, Dobrogei, Portului, Independenţei, în intervalul orar 09:00 – 17:00.

Joi, 2 aprilie, alimentarea cu energie electrică va fi întreruptă parţial în localităţile: Borcea, str. Costache Gheorghe şi zona şcoală: străzile Şcolii şi Eternităţii, începând cu ora 09:00 şi până la ora 17:00; Crângu, zonele şcolii şi stadionului, între orele 09:00 şi 17:00; Siliştea, zona şcolii, în intervalul orar 09:00 – 17:00. Tot joi, alimentarea cu energie electrică va fi întreruptă total în localitatea Săruleşti-Gară, zona primărie – PECO, liceu şi PC 1323 CEFDN Ioanna Properties, începând cu ora 09:00 şi până la ora 17:00.

Vineri, 3 aprilie, alimentarea cu energie electrică va fi întreruptă parţial în următoarele localităţi: Borcea, străzile: Ventura Vlad, Vlad Ion şi zona primărie, Calea Călăraşi, între orele 09:00 şi 17:00; Siliştea, zona şcolii, în intervalul orar 09:00 – 17:00. Tot vineri, va fi întrerupere totală în localităţile Lupşanu şi Radu-Vodă, începând cu ora 09:00 şi până la ora 17:00.