Conducerea Consiliului Judeţean (CJ) Călăraşi a continuat, la finele săptămânii trecute, acțiunea de informare a reprezentanților primăriilor din județ. “Le-am adus la cunoştință colegilor mei din teritoriu faptul că proiectele de dezvoltare locală (noi sau în derulare) constituie o prioritate a administrației județene. Mulțumesc domnilor primari pentru receptivitatea de care dau dovadă şi am convingerea ca anul 2017 va fi unul al investițiilor în mediul rural”, a precizat preşedintele CJ Călăraşi, Vasile Iliuţă. De altfel, săptămâna trecută, conducerea Consiliului Judeţean Călăraşi s-a întâlnit şi cu alţi primari din judeţ, unde au purtat discuţii privind promovarea investiţiilor ce vizează dezvoltarea locală. Totodată, la această întrunire au fost invitaţi să participe şi reprezentanţi ai ADI Ecoaqua, S.C. Ecoaqua S.R.L. şi ai ECO Management Salubris pentru o analiză exactă a stadiului proiectelor de racordare la rețeaua de apă, canal şi colectarea gunoiului menajer. Preşedintele CJ Călăraşi, Vasile Iliuţă, a precizat că împreună cu primarii au fost dezbătute finanțările prin programele guvernamentale – Programul Naţional de Dezvoltare Locală şi sursele de finanțare nerambursabile externe. De asemenea, oraşul Lehliu Gară a găzduit vineri ultima întâlnire în teritoriu care a avut ca temă dezvoltarea locală. Din nou, primarii, viceprimarii şi secretarii localităților din județul nostru au primit informații legate de datele limită de depunere a solicitătilor pentru proiectele de infrastructură (modernizări străzi, realibitări şcoli si grădinițe, alimentare cu apă). „Sunt mulțumit de aceste 3 runde de întâlniri zonale în cadrul cărora am aflat şi problemele cu care se confruntă fiecare comunitate”, a conchis Vasile Iliuţă.