Puţini călărăşeni au ieşit în stradă, în noaptea de marţi spre miercuri, după ce Guvernul, condus de premierul Sorin Grindeanu, a aprobat modificarea și completarea Codurilor penale, la grațierea unor pedepse și la măsuri educative privative de libertate. După miezul nopţii, 25 de călărăşeni s-au adunat în faţa Instituţiei Prefectului – Judeţul Călăraşi şi au rămas în stradă până în jurul orei 01:30. Oamenii erau nemulţumiţi de modul în care Guvernul a aprobat aceste modificări legislative şi nu înţelegeau urgenţa introducerii lor în şedinţa de marţi seară. O parte din ei spuneau că vor merge să protesteze la Bucureşti dacă în Călăraşi oamenii nu se vor mobiliza să iasă în stradă.

 

Guvernul a aprobat marţi, 31 ianuarie a.c., la ceas de seară, mai exact după ora 22:00, Ordonanţa de Urgenţă privind modificarea privind graţierea unor pedepse şi modificarea Codului Penal. Mai mult, Monitorul Oficial, care în mod normal are program cu publicul în intervalul orar 08:00 – 16:00, a publicat online noile prevederi legislative, miercuri dimineaţa în jurul orei 01:00. La nivel naţional, mii de oameni au ieşit în stradă, protestând împotriva modului în care au fost aprobate noile modificări legislative. Oamenii spun că în programul de guvernare prezentat de PSD în campania electorală pentru alegerile parlamentare din decembrie 2016 aceste modificări legislative nu existau. Atunci, de unde vine urgenţa pentru  aprobarea acestor legi în puterea nopţii, la nici o lună de la preluarea mandatelor în Guvernul României? Dacă noile modificări legale reprezentau o urgenţă şi în perioada campaniei electorale, acestea trebuia trecute printre primele obiective de îndeplinit în programul de guvernare prezentat de PSD oamenilor.

Opoziţia călărăşeană nu a reacţionat

Liderii politici locali ai partidelor de opoziţie nu au avut niciun fel de reacţie publică după aprobarea celor două Ordonanţe de Urgenţă. În primă fază au apărut declaraţii pe site-urile de socializare. Deputatul PNL, Cătălin Predoiu, a postat pe pagina sa de facebook următorul mesaj: “Cer Guvernului să-şi retragă ordonanţa, să nu o publice. E singura cale prin care se poate opri catastrofa declanşată de ordonanţă”. La o oră după prima postare, deputatul călărăşean a revenit cu o nouă postare: “Fac un apel la ultima raţiune a Guvernului, să nu publice ordonanţa, să repună ordonanţa pe ordinea de zi în această noapte şi să o retragă! E singurul lucru pe care îl mai poate face ca să evite o ciocnire violentă cu poporul. În ultima instanţă, dl. Victor Ciorbea să atace ordonanţa la CCR. Are o răspundere enormă faţă de ţară în acest moment”. În schimb, liderul PNL Călăraşi, senatorul Răducu George Filipescu, nu a avut nicio reacţie. Mai mult, PNL Călăraşi a anunţat că nu va ţine conferinţa de presă programată miercurea, la ora 12:00. De asemenea, nici candidaţii independenţi la alegerile parlamentare nu au avut niciun fel de reacţie. Deputatul PMP Călăraşi, Cristian Sefer, nu a avut, de asemenea, nicio reacţie publică. În această seară, mai mulţi călărăşeni au spus că vor protesta în faţa Prefecturii începând cu ora 19:00.