SelfPay și Ecoaqua au anunțat un nou parteneriat prin care locuitorii județelor Călărași și Ialomița își pot plăti facturile prin peste 4.400 de staţii de plată. Astfel, locuitorii din județele Călărași și Ialomița, abonați ai Ecoaqua, își pot plăti facturile de apă și canalizare într-un mod rapid și modern prin intermediul rețelei SelfPay.

Clienţii Ecoaqua trebuie doar să caute cea mai apropiată staţie de plată SelfPay și să efectueze plata simplu, sigur și rapid. Serviciul este gratuit, consumatorii nefiind condiţionaţi de plata unor comisioane suplimentare, iar cele mai apropiate staţii de plată SelfPay pot fi identificate pe site-ul companiei.

În prezent, Ecoaqua are 57.655 de clienți în județele Călărași și Ialomița, iar în 2020 numărul va ajunge la 74.500 de clienți, după ce 13 localități vor fi preluate în operarea companiei de apă și canalizare.

SelfPay deține o rețea de peste 4.400 de staţii de plată, 120 dintre aceastea fiind amplasate în județele Călărași și Ialomița, în reţelele Profi, Mega Image, La Doi Paşi, precum și în magazinele de proximitate.

Locuitorii din cele două județe își pot plăti în rețeaua de staţii de plată SelfPay, pe lângă serviciile de alimentare cu apă și de canalizare, peste 120 de servicii din sectoare tot mai diverse, de la utilități, telecomunicații, la bilete de acces la evenimente, bilete de călătorie, monedă electronică, rovinietă și divertisment.

Stațiile de plată SelfPay pot fi găsite în marile rețele de retail, centre comerciale, piețe, benzinării și magazine de proximitate și sunt disponibile în fiecare zi, în intervalul orar în care magazinele sunt deschise.