Iubim România și călătorim din ce în ce mai mult pentru a vedea frumusețile țării, dar ține de noi să respectăm natura, acolo unde ajungem, iar pericolul reprezentat de arderile de vegetație uscată este unul extrem de mare în această perioadă!

Propagarea focului, sub acţiunea vântului, poate afecta construcţiile, depozitele, pădurile, plantaţiile sau alte asemenea, aflate în vecinătate, iar, în unele cazuri, s-au înregistrat victime omeneşti.

 

Cum devenim mai responsabili?

 

Nu facem focul în zonele cu vegetație uscată și nu aruncăm mucuri de țigară sau alte obiecte ce pot fi surse de aprindere a vegetației uscate!

Nu lăsăm copiii să se joace cu focul.

 

Ce putem face în plus?

 

Putem participa direct la stoparea incendiilor de vegetație uscată, informând și distribuind faptul că fermierii sunt obligaţi să respecte atât normele Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, cât şi legislaţia de mediu sau cele privind apărarea împotriva incendiilor, care interzic arderea miriştilor şi a resturilor vegetale pe terenul arabil, precum şi a vegetaţiei pajiştilor permanente. Mai mult, nerespectarea bunelor condiţii agricole şi de mediu prin acţiunile de ardere a vegetaţiei uscate poate conduce la reducerea subvenţiilor!

Arderea miriştilor, stufului, tufărişurilor şi vegetaţiei ierboase din ariile protejate şi de pe terenurile supuse refacerii ecologice constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la trei luni la un an sau cu amendă, dacă a fost de natură să pună în pericol viaţa ori sănătatea umană, animală sau vegetală.

Nu uitați: focul se extinde cu repeziciune, mai ales dacă bate vântul, și poate pune în pericol viața voastră și a celor dragi!