La nivelul Primăriei Municipiului Călăraşi a fost constituit un Grup operativ de lucru pentru supravegherea şi combaterea posibilelor infecţii cu coronavirus.

Se recomandă, la propunerea Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) din Călărași, având în vedere contextul epidemiologic actual, evitarea organizării tuturor evenimentelor publice (culturale, sportive, altele) care presupun participarea unui număr mare de persoane și a altor spații aglomerate.

Persoanele care au venit din zone cu focare (China continentală, Italia din regiunile Lombardia, Veneto, Piemonte) vor anunţa imediat medicul de familie sau DSP Călărași la numărul de telefon 0242.311.462 (la orice oră).

Se va intensifica informarea populației, în special din cartierele mărginașe, cu privire la regulile de igienă.