În data de 18 februarie 2020, şase specialiști, din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Călărași, au participat la o întâlnire de lucru desfășurată la București, la sediul Asociației Solwodi.

Asociația Solwodi are misiunea de a ajuta femeile în lupta lor pentru a-și găsi locul potrivit în societatea umană și religioasă. Începând din anul 2010, Solwodi derulează programul de recuperare a victimelor violenței în familie prin intermediul adăpostului. În cadrul Centrului de Recuperare sunt încurajate autogospodărirea, îmbunătățirea relației cu proprii copii, autonomizarea femeii și recăpătarea demnității. Asociația oferă spații securizate în care femeile și copiii își pot recăpăta echilibrul și încrederea în sine și în viitor.

Din partea DGASPC Călărași au fost prezente, la întâlnirea de lucru: Elena Ulmeanu (psiholog – Serviciul Alternative de Tip Familial, Compartimentul Evaluare copil care a săvârșit fapte penale și nu răspunde penal și a copilului aflat în situații de trafic, migrație repatriere; consilier vocațional în cadrul proiectului VENUS -Împreună pentru o Viață în Siguranță); Anica Stoica (inspector, asistent social – Serviciul Alternative de Tip Familial, Compartimentul Evaluare copil care a savârșit fapte penale și nu răspunde penal și a copilului aflat în situații de trafic, migrație repatriere); Nicoleta Nicolescu (asistent social la Centrul Maternal Călărași, responsabil servicii sociale în proiectul VENUS – Împreună pentru o Viață în Siguranță); Elena Teleagă (psiholog în cadrul Serviciului Monitorizare, Secretariat Comisie, Intervenție Urgență, psiholog grup suport în proiectul VENUS – Împreună pentru o Viață în Siguranță); Anca Munteanu și Anamaria Ceacărescu (asistent social, respectiv, psiholog, în cadrul Compartimentului de Violență Domestică).

Din partea Asociației Solwodi au fost prezente la întâlnirea de lucru: Monica Cojan (director Solwodi), Tereza Măriuț (asistent social, administrator la Centrul de Recuperare), Rodica Lungu (asistent social, coordonator la Centrul de Recuperare), Mariana Dinu (asistent social – Apartamente de Tranzit), Anca Bucur (psiholog în cadrul Centrului de Consiliere), Mădălina Oancea (psiholog în cadrul Centrului de Recuperare), Janina Preda (jurist) Nicoleta Chiricuță (asistent social, asistent manager, specialist administrație și cooptare finanțări).

Întâlnirea de lucru a fost moderată de Tereza Măriuț, subiectele principale de discuție fiind: prevenirea violenței domestice și a traficului de persoane, serviciile acordate pentru aceste categorii de beneficiari, metode de intervenție și instrumente de lucru utilizate în activitatea directă cu aceștia.

Specialiștii Asociației Solwodi au prezentat serviciile oferite victimelor violenței domestice în cadrul Centrului de Consiliere, Centrului de Recuperare și Apartamentelor de Tranzit. Participanții au discutat despre criteriile de admitere și sprijin pentru beneficiarele femei în centre, facându-se o paralelă realistă între serviciile de stat și serviciile private acordate diverselor categorii de beneficiari, victime (mame și copii – cazuri sociale, mame și copii victime ale violenței domestice și violenței în familie, victime femei singure), s-a realizat un schimb util de bune practici, s-a discutat despre utilizarea anumitor instrumente de lucru în activitatea directă cu femeile victime și copii, au fost prezentate condițiile de încetare a colaborării cu beneficiarele.

Întâlnirea de lucru a fost un bun prilej de promovare a proiectului VENUS – Împreună pentru o Viață în Siguranță, în care Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Călărași este implicată, proiect ce are ca obiectiv general îmbunătățirea și dezvoltarea măsurilor și serviciilor sociale în scopul prevenirii și combaterii violenței domestice, prin crearea și dezvolarea unei rețele naționale inovative întegrate, care va cuprinde 42 de locuințe protejate în întreaga țară (o locuință protejată fiind în județul Călărași) și servicii integrate complementare de grupuri de suport și cabinete de consiliere vocațională. În acest context, s-a discutat despre demersurile DGASPC Călărași pentru îndeplinirea scopului și obiectivelor proiectului și s-a analizat posibilitatea de a prelua și adapta modelele de bună practică, oferite de Asociația Solwodi, în activitatea directă cu victimele violenței domestice.

Încă din anul 2018, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Călărași a inițiat colaborarea cu Asociația Solwodi, ceea ce a facilitat desfășurarea de activități în Centrul Maternal Călărași și în patru comunități rurale din județul Călărași, în beneficiul adolescentelor și femeilor, în cadrul proiectului „Femei puternice, comunități puternice”.

Întâlnirea de lucru, din data de 18 februarie 2020, s-a încheiat cu exprimarea clară a intenției de a continua colaborarea dintre DGASPC Călărași și Asociația Solwodi, prin încheierea unor noi parteneriate și a derulării unui nou proiect în județul Călărași, care să aibă ca principal scop prevenirea violenței domestice și a traficului de persoane.