Povestea tunelurilor de sub Călăraşi este cunoscută de majoritatea locuitorilor. Unii spun că ar exista o adevărată reţea de tuneluri, legate între ele, care ar trece chiar pe sub braţul Borcea. Aici s-ar fi ascuns oamenii în timpul invaziilor străine. Alţii susţin că ar fi opera unei civilizaţii dispărute sau bază de lansare pentru navele extratereste. Cum fără foc nu iese fum, există un sâmbure de adevăr în această legendă, în sensul că tunelurile există cu adevărat, însă rolul lor şi motivul pentru care au fost construite nu au nicio legătură cu poveştile vehiculate de-a lungul timpului.  

Zilele trecute, am vizitat alături de reprezentanţii Muzeului Municipal Călăraşi, Florin Rădulescu şi Cosmin Meleacă, „misterioasele” tuneluri din fostul Lichireşti. În ultimii ani, pe raza municipiului reşedinţă de judeţ şi nu numai, au fost descoperite mai multe tipuri de excavaţii. Astfel, tunelurile secrete sunt în realitate fose septice, hrube pentru depozitarea alimentelor la o temperatură constantă sau tuneluri care făceau legătura între pivniţă şi magazinul în care erau comercializate produsele depozitate.

 Misterul de la Prefectură

În anul 2005, când au început lucrările de reabilitare la clădirea Prefecturii, lucrătorii au găsit în capătul dinspre Muzeul Dunării de Jos o arcadă. La vremea respectivă, cei care au văzut au crezut că era tunel, însă în realitate era intrarea într-o fosă septică. Prefectura are, de exemplu, în fiecare colţ câte o fosă septică sub formă de clopot, ce datează din 1895 – 1898, perioadă în care a fost construită clădirea. Lângă fundaţii apărea planul înclinat de scurgere a mizeriei către fosă. În interior s-au găsit toaletele, cu aranjamentul lor. „Fosa este din cărămidă, sub formă de clopot, strânsă la gură. La suprafaţă ajunge să aibă o gură de vizitare pătrată pe unde se curăţa. La vremea respectivă, fosele septice erau curăţate cu polonicul. Erau nişte polonice imense. Exista un om care avea un butoi imens, venea noaptea cu căruţa, ca să nu miroasă urât în oraş. Avea un polonic mare de 5 – 10 litri, îl umplea, apoi îl răsturna în butoi. Butoaiele cu dejecţii erau duse pe câmp la marginea localităţii”, ne-a precizat coordonatorul Muzeului Municipal Călăraşi, Florin Rădulescu.

 Ruptură între generaţii

Informaţiile despre fose au dispărut atunci când s-a produs ruptura între generaţii. „În acele vremuri, fosele erau făcute cu cap. Erau fose şi pentru bucătărie şi pentru grajd. De exemplu, la Direcţia de Cultură există trei fose. Una de la bucătărie, unde am găsit traseul cu tot cu coloană, fosa pentru toaletă, unde am găsit planul înclinat şi fosa pentru grajd. O fosă are adâncimea de 4 metri, la bază are lăţimea de 2 metri, iar gura de vizitare are 50 x 50 de centimetri. Oamenii, neştiind despre ce este vorba, au crezut că sunt tuneluri. A fost o ruptură între generaţii şi s-a pierdut informaţia. De exemplu, bunicul ştia de existenţa fosei, însă a fost acoperită şi nu a mai considerat necesar să transmită informaţia mai departe. Între timp, tot ce se depune într-o astfel de groapă menajeră devine steril, totul se macină şi devine pământ. Peste câţiva ani, vine o altă generaţie care sapă şi descoperă fosa în curte. Nu ştie ce este şi crede că este capătul unui tunel”, a mai spus Rădulescu.

Construite odată cu oraşul

Fosele, hrubele şi tunelurile nu pot avea vechime mai mare de 150 de ani, pentru că nu exista oraşul. „Cum ar fi să facem o reţea secretă de tuneluri, pe care nu o ştie nimeni şi atunci când vine inginerul Scarlat Popovici în 1851, trage nişte străzi exact cum să se aşeze casele peste capetele de tunel. Îmi pare un pic SF. Mai întâi au fost construite casele. La vremea respectivă, aproape fiecare casă avea pivniţă, iar din pivniţă şi-a făcut un loc unde îşi ţinea, la o temperatură constantă, unele produse. Unii erau negustori şi aveau nevoie de spaţiu pentru depozitare, alţii aveau mai multă mâncare. În acelaşi timp, mai există un tip de excavaţii descoperite în Călăraşi, aşa-zisele gropi de bucate. Se săpau gropi în pământul galben, acestea se tapetau cu lemn şi acolo se depozitau grânele”, a menţionat coordonatorul Muzeului Municipal.

Tuneluri legate între ele

 Există posibilitatea ca tunelurile să fie legate între ele. Să existe o legătură între casă şi magazinul unde oamenii îşi comercializau produsele. Drumurile, în urmă cu peste o sută de ani, în Călăraşi, nu erau asfaltate sau pietruite, erau drumuri desfundate. Şi atunci era mult mai simplu să îţi cari marfa printr-un tunel uscat tot timpul iernii, decât să tragi de o căruţă care se înfundă până la osie în noroi.

În majoritatea cazurilor, un tunel se află la 6 metri adâncime. Prima dată cobori 1,5 – 2 metri până în pivniţă care are dimensiunea camerei de deasupra, apoi cobori pe un plan înclinat cu trepte sau fără, depinde cum s-a măcinat în timp, în hruba care are înălţimea de 1,8 metri lăţimea la bază şi în medie 10 metri lungimea.

Tunelurile au pe pereţi cărămidă lipită cu pământ galben sau cu var şi nisip, iar unele au spre capăt doar pământ galben. Astfel de tuneluri au fost descoperite sub clădirea Tribunalului, pe strada Plevna, pe strada Bucureşti, pe strada Sfântul Nicolae, unde este o hrubă care are forma literei H, în comuna Roseţi, sub Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi pe strada Sloboziei. De exemplu, pe strada Plevna, în fosta locaţie a Şcolii de fete, Liceul industrial, Arhivele Forţele de Muncă sau fostul sediu al Jandarmeriei există o hrubă care pleacă pe diagonala curţii.

În vremea războiului, orice cotlon era folosit pentru ascuns

A fost lansată ideea că oamenii se ascundeau în tuneluri atunci când treceau turcii pe aici. „Turcii nu au fost în oraşul Călăraşi niciodată, din câte ştiu eu. Au fost în zona Modelu. Exista o insulă cu o localitate care se numea Trămşani, însă a dispărut de la 1828. Deci, dacă facem socoteală că oraşul a fost desenat la 1851, nu prea mai erau turci”, a declarat Florin Rădulescu.

Tunelurile trec pe sub Borcea?

De multe ori s-a vorbit despre tunelurile care trec pe sub braţul Borcea. Despre acest lucru, Rădulescu a a adăugat: „Tunelul de sub Tribunal este cel mai lung în care am intrat. Se întinde de la strada Bucureşti până la strada Progresul. Exista la o anumită distanţă, în tavan, nişte prize de aer, prin care în tunel intra aer curat. E posibil ca tirajul făcut de aerul care intra pe acolo să producă un anumit vuiet care să te ducă cu gândul la apă. În momentul în care apa ar fi la capătul unui astfel de tunel, apa erodează, dărâmă sau spui că ai dat cu un tunel într-o pânză freatică”.

Mulţi călărăşeni şi-au băut cafeau într-un astfel de tunel, dar nu au realizat

De-a lungul timpului, în municipiul Călăraşi au funcţionat mai multe baruri, pe strada Bucureşti, în astfel de tuneluri. Mulţi au frecventat astfel de baruri fără a realiza că se află într-un tunel construit încă din 1800.