Agenția Națională de Zootehnie (ANZ) a finalizat, la 1 noiembrie 2018, controlul la fața locului în vederea verificării respectării condițiilor de eligibilitate privind acordarea ajutoarelor naționale tranzitorii și a sprijinului cuplat în sectorul zootehnic pentru solicitanții ajutoarelor naționale tranzitorii la speciile ovine și caprine și a sprijinului cuplat în sectorul zootehnic, în cadrul schemelor şi măsurilor de sprijin acordate crescătorilor de animale. Controlul la fața locului a fost realizat de către specialiștii ANZ, în baza procedurii de control. Ajutoarele naționale tranzitorii (ANT) se acordă fermierilor crescători de animale din speciile bovine, ovine/caprine, înscriși în evidența APIA, care dețin cod unic de identificare, în funcție de criteriile de eligibilitate, pentru următoarele scheme: specia bovine, (lapte și carne), speciile ovine/caprine. Sectorul zootehnic beneficiază, de asemenea, de sprijin cuplat (SCZ). Acesta se acordă fermierilor crescători de animale din speciile bovine, ovine/caprine, în funcție de efectivul de animale solicitat de beneficiar, din următoarele categorii: bivolițe de lapte, ovine și caprine, taurine din rase de carne și de lapte, precum și metișii acestora. Eșantionul cu beneficiarii care au fost supuși controlului la fața locului a fost selectat în conformitate cu procedura de eșantionare APIA. Astfel, pentru anul 2018, au fost eșantionați la nivel național pentru verificarea la fața locului 4.669 beneficiari, solicitanți ANT/SCZ, cu variații cuprinse între 24-250 beneficiari/județ. În urma finalizării controlului la fața locului, specialiștii ANZ introduc în prezent în aplicație rezultatele rapoartelor de control la fața locului aferente campaniei 2018, în vederea acordării plăților finale către fermieri.