Săptămâna trecută s-a încheiat o nouă campanie de cercetări arheologice, pe situl de la Sultana.

Cercetarea din acest sit este realizată de un consorțiu format din Universitatea din București, Muzeul Municipiului București, Muzeul Dunării de Jos din Călărași și Muzeul Civilizației Gumelnița din Oltenița.

Sultana a fost prima stațiune aparținând culturii Gumelnița unde s-a desfășurat o săpătură arheologică științifică, ceea ce leagă acest sit de începuturile școlii românești de arheologie întemeiată la începutul anilor ‘20 ai secolului trecut de Vasile Pârvan, director al Muzeului Național de Antichități. Astfel, în anul 1923, la Sultana se făceau primele cercetări arheologice conduse de profesorul Ion Andrieșescu ajutat de Vladimir Dumitrescu, pe atunci student, ulterior unul dintre cei mai cunoscuți preistoricieni români.

Ulterior acestor prime campanii arheologice, cercetarea de la Sultana va avea un caracter „ocazional”. Barbu Ionescu (directorul Muzeului Raional Oltenița) și Niță Angelescu (director al Muzeului din Călărași) au avut o serie de intervenții arheologice de mică amploare și din nefericire nepublicate.

Programul de îmbunătățiri funciare din anii ‘70 a declanșat un important proiect de arheologie de salvare pe întreg cursul râului al cărui curs a fost regularizat și îndiguit. Muzeele din Giurgiu și Oltenița (la vremea respectivă parte a județului Ilfov), au întreprins cercetările la Sultana, sub coordonarea lui Constantin Isăcescu.

După o perioadă de aproape 20 de ani, în anul 2001, cercetările sunt redeschise în cadrul unui program mai amplu de cercetare, întitulat „Începuturile civilizației europene. Neo-eneoliticul la Dunărea de Jos”, având ca responsabil științific pe Radian Andreescu de la Muzeul Național de Istorie a României și au fost continuate fără întrerupere până în prezent.

O cercetare arheologică modernă și competitivă trebuie să fie suma expertizei unei serii largi de specialiști. Astfel, materialele osteologice faunistice și antropologice sunt prelucrate şi analizate de către echipa Secției de Bioarheologie a Institutului de Arheologie „Vasile Pârvan” din București, Institutul de Antropologie „Francisc J. Rainer” București și a Centrului Național de Cercetări Pluridisciplinare din cadrul Muzeului Național de Istorie a României.

Diversele categorii de artefacte sunt în curs de studiu și analiză în laboratoarele Muzeului Municipiului București, Muzeului Dunării de Jos din Călărași, Muzeului Național de Istorie a României, Universității „Valahia” din Târgoviște și Platformei ArchaeoScience#RO din cadrul ICUB, Universitatea din București.

Probele micromorfologice, palinologice şi carpologice vor fi analizate în laborator de specialiștii Secției de Bioarheologie a Institutului de Arheologie „Vasile Pârvan” din București, Centrului Național de Cercetări Pluridisciplinare din cadrul Muzeului Național de Istorie a României, Platformei ArchaeoScience#RO și ai Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iași.

Alte analize interdisciplinare pe diverse categorii de artefacte și ecofacte vor fi realizate în cadrul Institutul Național pentru Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” Măgurele, dar și în cadrul unor laboratoare din străinătate.

Analizele ce privesc datele cu caracter spațial (fotografie aeriană și GIS) beneficiază de sprijinul unor specialiști de la Colegiul Universitar HoGent, Belgia.

De-a lungul anilor, pe șantierul arheologic de la Sultana s-au format studenți de la Universitatea Ovidius Constanța, Universitatea din București, University College London, Universitatea Sorbona 1 de la Paris, Franța, University South Florida, USA și HoGent, Ghent, Belgia.

Cercetarea de la Sultana beneficiază și de finanțare din partea Ministerului Culturii și Identității Naționale, dar și de sprijinul constant și necondiționat al Primăriei Comunei Mănăstirea din județul Călărași.

Situl arheologic de la Sultana este unul complex, vizând trei puncte de interes în centrul cărora se află necropola. Este și punctul unde se concentrează eforturile echipei din ultimii ani. Această necropolă a fost folosită pe rând de două comunități, Boian și Gumelnița, înrudite genetic însă diferite din perspectivă cronologică, dar și a modului în care produceau și decorau obiecte cotidiene, elemente specifice cu impact vizual puternic, precum ceramica și podoabele. (sursa: Muzeul Municipiului București)