Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Călărași informează că s-a încheiat perioada de izolare la locul de muncă, la Complexul de Servicii Comunitare (CSC) Oltenița, precum și la Centrul de Îngrijire şi Asistenţă (CIA) Ciocănești. Decizia a fost luată împreună cu specialiștii Direcţiei de Sănătate Publică din Călărași, ca urmare a înregistrării a 17 cazuri de COVID-19 (trei la personalul angajat și 14 în rândul copiilor la CSC Oltenița și unul la CIA Ciocănești).

În prezent, atât personalul, cât și copiii sunt externați, se simt bine și continuă menținerea sub supraveghere a beneficiarilor și angajaților, la nivelul fiecărui centru aflat în subordinea DGASPC Călărași, prin testarea periodică a acestora, precum și prin triajul zilnic. Cu sprijinul și implicarea directă a președintelui Consiliului Județean, Vasile Iliuță, au fost dispuse alocările financiare atât de necesare în această perioadă, pentru asigurarea imediată a echipamentelor de protecție și a produselor dezinfectante, în toate cele nouă centre ale Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, mai ales că aceste cheltuieli nu au putut fi prevăzute în bugetul inițial al instituției.

În mod special, conducerea instituției, prin directorul-executiv Gheorghe Drăgănică, le transmite cele mai calde mulțumiri și aprecieri personalului (testat negativ), care a s-a aflat în prima linie, în spital, timp de 25 de zile, alături de copiii din cadrul centrelor, cu deficiențe psihice severe, care au avut nevoie, pe toată perioada internării, de îngrijire, îndrumare, să fie hrăniți, ajutați în efectuarea igienei, dar și pentru a avea asigurat un cadru familial lor, prin prezența acestora.

În continuare, situația este ținută sub control, în rândul salariaților și beneficiarilor, atât prin testarea periodică, la 14 zile, cât și prin asigurarea materialelor sanitare și echipamentelor de protecție, ca măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19, în centrele rezidențiale ale DGASPC Călărași.