S-a înființat Bursa Locurilor de Muncă în domeniul construcțiilor –  „Construim Împreună”, printr-un parteneriat unic în România între Asociația Română a Constructorilor de Autostrăzi (ARCA), Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM).

Revenirea românilor în țară în contextul pandemiei de Covid -19 și lipsa forței de muncă de pe șantiere, necesarul fiind estimat la 500.000 de persoane, au fost doar două dintre argumentele care au stat la baza deciziei de a realiza Bursa Locurilor de Muncă în domeniul construcțiilor – „Construim Împreună”.

În acest sens, președintele Asociației Române a Constructorilor de Autostrăzi, Vlad Vameșu, s-a întâlnit cu ministrul Muncii și Protecției Sociale, Violeta Alexandru, și cu președintele ANOFM, Victor Picu. Au fost puse bazele parteneriatului unic între celei trei entități pentru crearea primului portal dedicat unei industrii de o importanță strategică.

Bursa Locurilor de Muncă în domeniul construcțiilor – „Construim Împreună” – va fi un portal online, creat pentru a facilita identificarea forței de muncă necesară creșterii capacității de construcție a firmelor din domeniu, precum și găsirea, într-un timp scurt, a unui loc de muncă de către: românii întorși din străinătate în contextul pandemiei de Covid-19; lucrători care doresc să-și schimbe locul de muncă și sunt dispuși să urmeze cursuri de calificare/specializare; șomeri din domenii conexe, pentru care reconversia profesională se poate asigura rapid; tineri absolvenți de școli profesionale, licee tehnice și facultăți de profil, aflați în căutarea unui loc de muncă.

Pentru realizarea portalului „Construim Împreună” vor fi corelate: bazele de date ale Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă cu distribuția regională a șomerilor; datele firmelor de construcții privind necesarul de forță de muncă pentru șantierele deschise în prezent; estimările referitoare la necesarul de forță de muncă pentru viitoarele proiecte de infrastructură, într-o perspectivă de zece ani, conform Master Planului General de Transport; informațiile comune ale instituțiilor statului și companiilor private despre necesarul de cursuri de formare/calificare.

Bursa Locurilor de Muncă în domeniul construcțiilor este rezultatul celui mai important și de succes parteneriat pentru dezvoltarea României, cel dintre instituțiile statului și firmele private, dar și dovada că, împreună, #româniiconstruiescromânia.